Intervenții masive ale poliției. MAI, raiduri la 3.991 de evenimente
În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.991 de evenimente, 2.554 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.437 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 736 posibile infracțiuni, aproximativ 23% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 127 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 131 de fapte penale și au depistat 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. Pentru 40 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren au fost retrase 272 certificate de înmatriculare și au fost reținute 584 de permise de conducere, dintre care 62 pentru consum de alcool și 11 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.056 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 30 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 2 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 63.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, 1.230 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 66 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane.
La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană aflată în situație critică.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 12 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.453 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 148.899 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 3 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,4 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.232 de mijloace de transport și 72.879 persoane, dintre care 7.414 de cetățeni ucraineni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News