Deveselu nu trebuie privit doar din perspectivă militară ci și economică. El reprezintă una dintre cele mai importante ( probabil cea mai importantă până la această dată) investiții americane din România. Ca orice investiție de capital străin, și aceasta va aduce beneficii economiei românești prin crearea unor locuri de muncă și posibile cereri de mărfuri românești pentru consumul intern al personalului afectat întreținerii și operativității instalațiilor. Evident, beneficii economice mai mult decât modeste dar nici nu contează dat fiind scopul total diferit al acestei investiții, acela militar. Un scop extrem de important în conetxtul geopolitic actual, expresie a parteneriatului strategic pe care îl avem cu SUA.

Forța rachetelor trebuie dublată de forța economiei

   Există însă și posibilitatea unei altfel de abordări a investiției de la Deveselu. Desigur, abordarea standard este cea a viziunii militare dar ar trebui să ne întrebăm dacă această viziune bazată pe asigurarea protecției față de o agresiune balistică este atât de convingătoare încât să ne simțim într-adevăr protejați de radarul și rachetele de la Deveselu. Este o întrebare legitimă deoarece caracteristica esențială a noului ” război rece” nu mai este predominant militară ci economică. Iată de ce ar trebui să ne întrebăm cum ne apără rachetele de atacurile pe care România le suferă dramatic pe plan economic. Este de notorietate faptul că economia românească, dezarmată prin lipsa aproape totală a capitalului național și a unei politici economice pro-românească, pierde zilnic din potențialul său nu numai prin transferul în exterior a unei importante părți a valorii adăugate create de resursele și forța de muncă internă dar și prin acte concrete de subminare a economiei prin corupția transpartinică și transnațională.

   Siguranța națională și protecția față de orice tip de agresiune externă nu le putem avea numai prin scutul de la Deveselu ci și prin existența unui suport economic puternic și sustenabil, adică a unei economii capabile să adauge rachetelor americane și forța dată de ridicarea potențialului intern de dezvoltare apt de a crea un climat de stabilitate și de încredere nu numai mediului de afaceri dar și fiecărui român în parte.

   În lipsa unui astfel de mediu, Deveselu rămâne o insulă de siguranță într-o mare românească nesigură, agitată de furtunile unei situații economice instabile, cu probleme salariale nerezolvate, fără capacitate de investiții importante, incapabilă de atragere a fondurilor europene, neprietenoasă cu proprii ei cetățeni.

  Dacă partenerii noștri strategici ar acorda mai multă atenție și laturii economice a noului război rece, prin prisma rolului geopolitc major al României în această zonă, atunci ar fi normal ca investiția de capital american în sprijin militar de la Deveselu să fie însoțită și de o investiție, măcar la fel de importantă, de capital american în economia românească.

Vizita lui Cioloș, rezultate dezamăgitoare

  Am avut speranța că acest lucru se va realiza atunci când am fost anunțați de efectuarea unei vizite oficiale a premierului Dacian Cioloș în SUA. Speram ca la întoarcere să aflăm vestea semnării unor importante contracte, dădătoare de suflu unei economii care reușește contraperformanța unui ritm înalt de creștere bazat pe un consum nesusținut de oferta internă, prefațând apariția unor semne de recesiune chiar în a doua jumătate a acestui an. Din păcate, nu a fost să fie așa iar comunicatul oficial al primului ministru este mai mult decât dezamăgitor , în termeni prea generali și vagi:” Am discutat totodată despre posibilitatea de a dezvolta relațiile de cooperare în domeniul economic, de a stimula investițiile americane în România, avem și susținerea Casei Albe pentru acest lucru — un subiect pe care de altfel l-am discutat nu numai ieri la Detroit, dar și astăzi cu secretarul Pritzker pentru Comerț . Avem o foaie de parcurs unde Statele Unite o să ne sprijine pentru a dezvolta instrumente financiare pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și pentru a dezvolta calitatea managementului companiilor de stat".

Și mai dezamăgitoare este poziția Ambasadei României la Washington care nu reușește să performeze în direcția a ceea ce numim diplomație economică. Pentru exemplificare, rog cititorul să vizioneze situl ambasadei unde va avea ocazia să vadă un material ” de promovare” a atractivității economiei românești pentru investitorii americani. Materialul intitulat ”Atragerea de investiții americane” este comparabil prin platitudine și mediocritate cu orice pliant de atrgere a turiștilor la Băile Gioagiu , Olănești sau Sâmbăta de Sus.

  Părerea mea este că pentru România, Deveselu poate fi în mod real un avantaj al parteneriatului nostru strategic cu SUA numai dacă este însoțit și de o creștere masivă și rapidă a investițiilor economice americane. În caz contrar, până la ipoteza distrugerile pe care rachete rusești, iraniene sau chiar nord coreene le vor aduce României există realitatea unor distrugeri certe provocate de ” tunurile” unor investiții de tip offshore ca și de investițiile sau implicările dubioase în activități economice ale capitalului rusesc .

Tunurile afaceriștilor ruși, devastatoare pentru industria din România

  Să nu uităm câteva episoade clare ale atacului capitalului rusesc asupra economiei noastre, relatate de către o anchetă a Ziarului Financiar. Astfel s-a văzut că cele mai importante afaceri ruseşti din România au aceeaşi reţetă: magnaţi ruşi care au preluat active valoroase ale statului român în urma unor privatizări controversate. Unii le-au dezvoltat obținând profituri urișe, deseori prin evaziune, iar alţii le-au falimentat şi le-au vândut activele.

Energia şi metalurgia au fost sectoarele de maxim inte­res pentru investitorii din Rusia, însă afacerile lor în industria românească nu figurează ca investiţii directe ruseşti, deoa­rece sunt controlate prin interme­diul unor firme înregistrate în Olanda, Germania, Elveţia sau în alte ţări.

Lukoil, unul dintre cele mai mari grupuri ruseşti din sectorul petrolier a intrat pe piaţa din România în 1998 prin achiziţia rafinăriei Petrotel Ploieşti , fiind pe locul şase în topul celor mai mari companii din România după cifra de afaceri. Firma Lukoil Romania, care deţine reţeaua de distribuţie de carburanţi a Lukoil şi o cotă de piaţă de circa 20%, a avut în 2012 afaceri de 6,03 mld. lei (1,35 mld. euro). Ambele companii sunt însă pe pierdere și au probleme grave de evaziune fiscală. Tot în sectorul energetic, grupul rusesc Gazprom a început ofensiva pe piaţa locală de carburanţi, prin intermediul companiei sârbeşti NIS Petrol, pe care o controlează. NIS Petrol îşi propune să ajungă la 30 de benzinării până la finalul lui 2015 cu o cotă de piaţă de 10% pe carburanţi.

Tot în sectorul energetic, ruşii deţin şi rafinăria Rafo Oneşti. Acţionarii Rafo au închis producţia începând din februarie 2008 cu promi­siunea că vor moderniza rafinăria.Investiţiile au fost însă amânate de la an la an, iar în ultimii ani Rafo şi-a vândut ultimele rezerve de ţiţei, flota de vagoane şi locomotive şi mai multe terenuri şi benzinării .

Al doilea sector în care ruşii au interese majore este cel metalurgic, unde controlează Alro, Alum, Artrom şi combinatul de la Reşiţa, dar şi fostele combinate ale Mechel.

Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) este de departe cea mai mare afacere rusească din sectorul metalurgic, fiind controlat prin intermediul grupului Vimetco, înregistrat în Olanda.  Alro a fost preluat în 2002, în uma unei privatizări foarte contro­versate. De la privatizare, ruşii au în­casat dividende în valoare de circa 1,5 mld. lei, în condiţiile în care până în 2011 Alro a fost una dintre cele mai pro­fitabile companii din România, bene­ficiind de contract direct cu Hidro­electrica, prin care se aproviziona cu energie electrică foarte ieftină.

Ruşii deţin tot la Slatina şi producătorul de ţevi din oţel TMK Artrom care mai deține şi combinatul siderurgic de la Reşiţa. Cele două companii sunt deţinute prin intermediul firmei Sinara Handel, înregistrată în Germania.
 Tot un grup rusesc, Mechel a deţinut  cinci combinate siderurgice în România (la Târgovişte, Câmpia Turzii, Oţelu Roşu, Brăila şi Buzău). În 2011, combinatele Mechel aveau afaceri de peste un miliard de euro şi 6.000 de slariaţi. La începutul lui 2012, Mechel a vândut tot către o firmă anonimă din Bucureşti, Invest Nikarom, pentru suma simbolică de 230 de lei (52 de euro). Noul proprietar, tot un rus,  a băgat combinatele în insolvenţă, astfel că afacerile au scăzut puternic, iar numărul de angajaţi s-a redus. La COS Târgovişte, afacerile s-au înjumătăţit anul trecut. Ruşii au mai deţinut în sectorul metalurgic producătorul de alumină Alor Oradea şi producătorul de ţevi Republica Bucureşti. Compania a funcţionat doar câţiva ani după care a fost închisă, iar activele au fost tăiate şi vândute.
 Ruşii sunt prezenţi, în mod indirect, şi pe piaţa locală a construcţiilor, prin compania de origine austriacă Strabag, în cadrul căreia magnatul rus Oleg Deripaska controlează aproape 20% din acţiuni. Grupul austriac, cu afaceri de 322 de milioane de euro  pe piaţa locală, este liderul pieţei construcţiilor din perspectiva cifrei de afaceri şi a fost implicat în unele dintre cele mai importante proiecte de construcţii din România .

  Mai au nevoie să atace cu rachete?

   Atacând sectoarele strategice al economiei noastre și provocând pierderile, doar parțial citate mai sus, devine discutabil dacă rușii mai au nevoie să ne atace cu rachete atâta timp cât capitalul lor este o armă atât de eficientă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News