Data publicării:

Instanţa reia după un an judecarea dosarului Rompetrol

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Tribunalul Bucureşti a repus pe rol dosarul Rompetrol, după aproape un an cât a stat blocat la Curtea Constituţională, instanţa amânând însă procesul, după ce doi dintre inculpaţi nu au fost citaţi corect pentru termenul de miercuri.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 29 septembrie. Judecarea dosarului a fost suspendată în septembrie 2010, după ce Tribunalul Bucureşti a admis o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale, informează Agerpres.

Ca şi în cazul altor dosare importante, excepţiile de neconstituţionalitate au fost respinse de Curtea Constituţională.

La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.

O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 milioane de dolari, procurorii susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel