
Bugetul de 212.400.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele 6 minute prin înscrierea unui număr de 10.620 persoane fizice.
”Programul Casa Verde Fotovoltaice continuă, astfel, în perioada următoare, peste 650 milione lei vor fi accesați de persoanele fizice, conform calendarului, în regiunile Sud Muntenia, Sud Vest și Vest. Importanța acestui program național este confirmată de interesul major în accesarare fondurilor de viitorii prosumatori, ceea ce ne determină să avem încredere că vom îndeplini obiectivul stabilit, acela de a creştete capacităţile de producere a energiei electrice din surse regenerabile”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform următorului calendar:
Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicație începe la ora 10:00.
Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora 10:00 în prima zi și continuă până în cea de a treia zi, la ora 23:59.
Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanților sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: 10:00 – 23:59, a doua zi: 0:00 – 23:59 și a treia zi: 0:00 – 23:59.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Nehammer, ţinta criticilor în Austria. I-a trimis pe copii să mânânce fast-food şi îi critică pe austrieci că nu muncesc mai mult
- Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent
- Schengen. Gerhard Karner, nou mesaj privind șansele României de aderare
- Lovitură pentru OMV. Rareş Bogdan: Foarte bine că Marcel Ciolacu nu a acceptat! Ursula von der Leyen fusese informată de „Klaus”, cum îi spune ea
- De ce nu este bine să faci duș în fiecare zi. Motivele dezvăluite de un studiu de la Harvard
- Tancurile americane Abrams, folosite de armata ucraineană "când va fi momentul"
- De ce nu are burtă Dan Bittman la 61 de ani. Face asta în fiecare zi
- Scenariu alegeri anticipate. Tănase Stamule (PNL): Cade gardul peste noi / video