Înscriere vaccinare anti-COVID-19. STS, precizări de ultimă oră
STS a transmis precizări importante pentru românii care vor să se programeze pentru vaccinarea anti SARS-CoV-2.
”Cetățenii care fac parte din etapa 3 (Populația generală) de vaccinare vor putea să se înscrie în platforma electronică, fără a fi condiționați de deținerea unui certificat digital calificat (semnătură electronică). Pentru populația generală atât înscrierea în platformă, cât și vaccinarea propriu-zisă sunt gratuite.
Facem precizarea că înscrierea pe platforma informatică prin aplicarea certificatului digital calificat este obligatorie doar pentru beneficiarii vaccinării din etapele 1 și 2, care constituie persoane juridice și sunt programați centralizat de către responsabilii desemnați de la nivelul fiecărei instituții eligibile.
Aplicarea semnăturii electronice certifică faptul că documentele încărcate în sistem aparțin unei instituții publice sau private, care face parte din categoria populațională care poate beneficia de vaccinare.
Reamintim faptul că, potrivit Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, la acest moment, programările și vaccinarea efectivă sunt disponibile doar pentru etapa 1 (Persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social – sistem public și privat).
Pentru etapa 3 (Populația generală), înscrierile nu sunt disponibile în acest moment. Cetățenii își pot crea un cont în platformă, însă opțiunea de programare efectivă va fi activă ulterior, după parcurgerea primelor două etape de vaccinare.” precizează STS.
Contul se poate crea AICI, unde opțiunea de programare pentru populație va fi activă în etapa a treia, când va fi vaccinată populația generală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News