Data actualizării:
Data publicării:

INS: Resursele de energie primară, în creştere cu 1% în primele 5 luni; resursele de energie electrică au scăzut cu 4,5%

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Resursele de energie primară au crescut cu 1,0%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,5% în primele cinci luni ale anului în curs, raportat la perioada similară din 2018, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2019 au totalizat 14,406 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 147.100 tep faţă de aceeaşi perioadă din 2018.

Producţia internă a însumat 8,538 milioane tep, în scădere cu 155.600 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 5,868 milioane tep.

În perioada de referinţă, resursele de energie electrică au fost de 27,597 miliarde de kWh, în scădere cu 1,312 miliarde kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.

Producţia din termocentrale a fost de 10,236 miliarde kWh, în coborâre cu 915,3 milioane kWh (-8,2%).

Producţia din hidrocentrale s-a ridicat la 7,247 miliarde kWh, în scădere cu 980,1 milioane kWh (-11,9%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 4,514 miliarde kWh, în creştere cu 21,1 milioane kWh (+0,5%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2019 a fost de 3,301 miliarde kWh, în urcare cu 21,9 milioane kWh raportat la aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice s-a situat la 705,5 milioane kWh, mai mare cu 100,5 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.

Consumul final de energie electrică a fost de 23,379 miliarde kWh, cu 0,2% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018; iluminatul public a înregistrat o creştere cu 11,1%, iar consumul populaţiei s-a majorat cu 16,8%.

Exportul de energie electrică a fost de 1,6 miliarde kWh, în coborâre cu 1,102 miliarde kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,619 miliarde kWh, în scădere cu 166,8 milioane kWh.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel