INS: Inflația, aproape de un minim record
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
paine2
paine2

Inflația este aproape de un minim record arată datele Institutului Național de Statistică, potrivit RTV. Această constatare este în strânsă legătură cu ieftinirea pâinii, după reducerea TVA, astfel că rata anuală a ajuns la 1,88%. 

Preţurile de consum au scăzut cu 0,6% în septembrie faţă de luna anterioară. Preţurile alimentelor au scăzut cu 1,8%, cele ale mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%.

Rata anuală a inflației a scăzut la 1,88%. Rata anuală a inflației în luna august 2013 a fost de 3,67%. Rata medie lunară a inflației în primele nouă luni din 2013 a fost de 0,1%, față de nivelul de 0,4% consemnat în aceeași perioadă a anului trecut.

În ceea ce privește pâinea, preţurile au scăzut faţă de august cu 11,5%, iar pentru categoria "produse de morărit şi panificaţie" reducerea a fost de 8,8%. În schimb, ouăle s-au scumpit cu 3,3%, iar legumele cu 2%.

Această situație vine ca urmare a reducerii TVA-ului la pâine, de la 24% la 9%. În plus, autoritățile au anunțat că anul viitor urmează să se ia această măsură și la carne și alte alimente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel