”E ziua Tricolorului, dar nu voi vorbi astăzi nici despre Plevna sau Mărășești, nici măcar despre ardelenii și aromânii care își brodau culorile sacre ale românismului pe sub cojoc, lângă inimă și ceva mai ferite de privirile aspre ale asupritorilor. Pentru mine, Tricolorul este o poveste personală.
Legământ sfânt
Sunt un român obișnuit, crescut la bloc. Însă, când închid ochii și mă gândesc la țara mea, ea locuiește în satul bunicilor. Am cunoscut România în vacanțe: mirosea a fân și a prăjitură cu mere, vorbea printr-un clopot de pe dealul din față și avea în ea toate culorile curcubeului. Împreună cu alți copii, săream gardul unei vecine ca să furăm fructe din pom, cu câțiva ani înainte de a învăța să-l buchisim pe Ion Creangă. Era mai ușor în acea curte, deoarece acolo locuia o văduvă singură, care nu putea fugi mai repede ca noi. Era Măria lu' Gheorghe, o femeie simplă, al cărei unic fiu era în armată. Măria mergea în fiecare săptămână la școală și la primărie și lua de acolo steagurile. Fiul ei îi spusese că a jurat să moară pentru acel tricolor. În sufletul ei de mamă singură, aceste vorbe au căpătat o importanță neașteptată. Femeia lua steagurile acasă, le spăla și le călca, apoi le aducea înapoi, ca sătenii să le vadă frumoase, când mergeau duminica de la biserică spre birt. Era modul ei de a-și exprima dorul de fecior și de a-i respecta înfricoșătorul legământ. Sătenii râdeau uneori de ea, însă copiii au alte criterii de selecție a oamenilor mari. Dintr-o singură privire, noi știam că Măria e un om bun.
Din acei ani, Tricolorul are pentru mine chipul Măriei lu' Gheorghe.
La mulți ani, mândru drapel al durerilor și viselor noastre!”, a transmis ministrul George Ivașcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm