Data actualizării:
Data publicării:

Infracțiunile care au crescut în România. Există totuși o veste bună. Explicațiile lui Predoiu / video

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Inquam/ Octav Ganea
Foto: Inquam/ Octav Ganea

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a explicat evoluția infracționalității în România, la DC News TV.

„Sunt mai multe crime care rețin atenția publicului. Avem crima de la Brăila, a mai fost și crima asta de pe Moșilor, iar întrebarea e dacă avem de a face și din punct de vedere statistic cu o creștere a numărului de crime sau violuri”, a precizat analistul Bogdan Chirieac.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a răspuns:

„Pe bună dreptate, aceste crime grave care au fost mediatizate, creează emoție și percepția că e o stare generalizată de insecuritate. Dar eu afirm, în baza statisticilor, că nu e așa. Mă refer acum la toate infracțiunile care presupun folosirea violenței. Cred că cel mai bine ar fi să ne uităm la evoluția privind starea infracționalității. Vedem că avem 322,528 de fapte penale, în primele 7 luni ale anului. Din toate acestea, criminalitatea gravă, comisă cu violență, se menține la sub 1%. Totodată, tâlhăriile au scăzut cu 18,9%.

Acum să ne uităm la infracțiunile care au crescut: evaziunea fiscală, cu 28,4%; infracțiunile la codul silvic au crescut cu 23,3%; infracțiunile contra mediului, contra proprietății intelectuale, au crescut de asemenea. Dar sub aspectul criminalității grave, cu violență, avem doar 1%, iar numărul e în scădere. Dacă ne raportăm la alte țări, nivelul de siguranță este net superior față de Vestul Europei. Asta înseamnă și un efort în spate, nu e vorba doar că noi suntem pașnici în comportamentul civic. E vorba și de faptul că poliția e mult mai prezentă în stradă, la intervenții aparițiile se fac prompt, jandarmeria se descurcă admirabil la evenimentele publice, poliția de frontieră a redus migrația ilegală cu aproximativ 73% pe sensul de intrare și 80% pe sensul de ieșire, ceea ce înseamnă că poate avem cea mai sigură graniță din Europa în momentul ăsta. Sunt multe eforturi care se fac și vreau să transmit încredere în acest sistem”.

România se remarcă în clasamentul celor mai sigure orașe din Europa

Cinci orașe din România au fost incluse într-un prestigios top european al celor mai sigure locuri de locuit, de vizitat, de muncit sau de studiat. Clasamentul, care analizează siguranța publică în diverse orașe europene, plasează România printre țările cu orașe de top în ceea ce privește securitatea și calitatea vieții.

Cel mai sigur oraș din Europa, conform acestui clasament, este Haga, din Țările de Jos. Următoarele poziții sunt ocupate de Berna, capitala Elveției, și Munchen, un important oraș din Germania. Surprinzător pentru mulți, Cluj-Napoca, un oraș din inima Transilvaniei, a reușit să se claseze în top 10 cele mai sigure orașe din Europa, depășind metropole cunoscute pentru calitatea vieții și siguranța cetățenilor lor.

Pe locul 17, Timișoara, un alt oraș important din România, se poziționează excelent în clasament, reflectând creșterea constantă a calității vieții și a siguranței în oraș. Brașovul, cu peisajele sale montane și atmosfera sa liniștită, urmează în top, în timp ce Bucureștiul, capitala țării, se situează pe locul 31, reușind să depășească alte capitale europene importante precum Lisabona, Oslo, Viena și Londra.

Ultimul oraș românesc inclus în acest clasament este Iași, situat pe locul 50. Acest oraș istoric și cultural continuă să fie un loc atractiv și sigur pentru locuitori și vizitatori deopotrivă.

Youtube video image

 

CONSULTAȚI AICI DOCUMENTUL REPERE ALE ACTIVITĂȚII MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel