Data publicării:

Inflație de 0,59% în iulie.Ce produse au avut cele mai mari creşteri de preţuri

Autor: Brinzica Ioana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
grafic-crestere
grafic-crestere

Potrivit datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei s-a plasat în iulie la 3%, după o creştere a preţurilor de 0,59% faţă de iunie.La alimente, cea mai mare creştere a preţurilor, de 1,5%, a fost înregistrată la fructe proaspete. Cartofii au avut cea mai mare scădere de preţ (6,2%).

"În luna iulie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,1%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,8% fiecare", arată INS.În ceea ce priveşte mărfurile nelimentare, creşteri mai mari au fost consemnate la energia electrică (5,3%) şi ţigări (1,2%), iar la servicii tarifele la telefonie (1,9%) şi transport aerian (tot 1,9%).De asemenea, INS precizează că în ultimele 12 luni(august 2011 - iulie 2012) creşterea medie a preţurilor, determinată pe baza IPC, față de precedentele 12 luni (august 2010 - iulie 2011)  a fost de 2,8%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 2,9%".

În luna iunie rata lunară a inflaţiei a fost negativă, preţurile scăzând cu 0,04%, ca urmare a ieftinirii alimentelor.Banca Naţională a României prognozează pentru acest an o rată a inflaţiei de 3,2%, ţinta fiind de 3%, cu interval de variaţie de plus/minus un punct procentual.

La începutul lunii august banca centrală a anunţat că menţine prognoza pentru inflaţia la final de an, de 3,2% în acest an şi 3% în 2013, dar a arătat că majoritatea riscurilor acţionează în direcţia depăşirii acestor niveluri, printre care preţurile internaţionale la materii prime şi alimente, implementarea reformelor, ajustarea fiscală şi tensiunile politice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel