Data publicării:

Incendiu hotel New Delhi. 17 persoane au murit

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Cel puţin 17 persoane au murit marţi în zori într-un incendiu izbucnit la un hotel din centrul New Delhi, au anunţat pompierii capitalei indiene, transmite France Presse. 

Focul a izbucnit la Hotelul Arpit Palace, situat într-o zonă densă şi centrală a megalopolisului, şi a distrus în întregime ultimul etaj. "Am confirmat cu autorităţile spitaliceşti, bilanţul este acum de 17 (morţi), printre care un copil", a declarat pentru AFP Sunil Choudhary, un responsabil al pompierilor. Incendiul a fost stins după câteva ore şi 35 de persoane au fost salvate de pompieri. Potrivit presei locale, o femeie şi un copil au murit când au încercat să se salveze sărind pe fereastră. 

"Erau panouri de lemn pe coridoare, din cauza cărora oamenii nu au putut folosi culoarele pentru evacuare", a spus un alt responsabil al pompierilor. Incendiile accidentale sunt frecvente în India din cauza reglementărilor laxiste şi nerespectării frecvente a normelor de siguranţă. În decembrie, opt persoane au murit şi peste 100 au fost rănite într-un incendiu izbucnit într-un spital public din Mumbai (vest). 

Vezi şi: Mașină de cenzură. Decizia care ne vizează pe toți

Guaido, vizat de o anchetă. Maduro, mișcare împotriva opozantului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel