"Regele Spaniei nu este binevenit în teritoriile catalane", este scris în limba engleză pe acest banner (The Spanish king is not welcome in the Catalan countries) alături de un portret al regelui cu capul în jos.
Suveranul urmează să asiste vineri, alături de şeful guvernului Pedro Sanchez, la ceremonia de omagiere a victimelor prevăzută să aibă loc la ora locală 10:30 (08:30 GMT) în Piaţa Cataloniei, bulevard emblematic al Barcelonei unde un jihadist, la volanul unei camionete, a ucis 14 persoane în august 2017.
Pe contul său Twitter, ANC, una din principalele asociaţii separatiste catalane, şi-a exprimat "tot sprijinul pentru activiştii care au instalat bannerul şi au petrecut toată noaptea în apărarea libertăţii de expresie".
Apropiaţi ai victimelor atentatelor din Barcelona şi Cambrils, care s-au soldat în total cu 16 morţi şi peste 100 de răniţi, în 17 şi 18 august 2017, au cerut un "armistiţiu" în conflictul politic pe tema Cataloniei în această zi de omagiere a victimelor.
Felipe al VI-lea, care a ţinut un discurs ferm faţă de separatiştii catalani în cursul crizei din Catalonia în toamna trecută, fusese huiduit anul trecut în cursul manifestaţiei împotriva terorismului, care a urmat atentatelor.
Vineri, asociaţii separatiste au organizat omagieri separate în memoria victimelor pentru a nu se regăsit alături de rege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană