Incubator de afaceri într-o centrală termică dezafectată, realizat cu fonduri europene la Târgu Secuiesc
O centrală termică dezafectată din municipiul Târgu Secuiesc va fi transformată într-un incubator de afaceri modern, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene, informează Agenţia de Dezvoltare Regională Centru (ADR).
Viitorul incubator de afaceri va găzdui firme mici şi mijlocii din domeniul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, oferindu-le spaţii şi echipamente la preţ avantajos. menţionează sursa citată.
"Acest incubator de afaceri va oferi spaţii şi logistică pentru 16 societăţi comerciale, cu scopul de a le sprijini atât în dezvoltarea de activităţi comerciale profitabile, cât şi în crearea de noi locuri de muncă pentru cetăţeni. Prin definiţie, un incubator creează, pentru afacerile aflate la început de drum, un mediu propice de funcţionare, cu costuri reduse, fiindcă aceasta perioadă din viaţa unei firme este critică pentru calibrarea activităţii şi prevenţia eşecului. Pentru municipiul Târgu Secuiesc, ce are o populaţie de aproape 20.000 de locuitori, acest proiect este foarte important pentru comunitatea locală, atât prin lucrările de modernizare a unui spaţiu abandonat, cât şi prin contribuţia pe care o generează în susţinerea mediului privat," a declarat directorul general ADR Centru, Simion Creţu, citat într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
Acesta este cel de-al doilea incubator de afaceri ce va fi construit în Regiunea Centru cu finanţare prin Programul Operaţional Regional în perioada 2014-2020, mai menţionează documentul citat.
Proiectul are o valoare totală de peste 2,6 milioane de lei, din care circa 1,5 milioane, respectiv aproximativ 320.000 de euro reprezintă finanţarea nerambursabilp , iar diferenţa va fi asigurată de Primăria Târgu Secuiesc.
Clădirea care va fi transformată în incubator de afaceri se află pe strada Stadionului şi a fost construită în anul 1984, cu destinaţia de centrală termică pentru locuinţele colective din zonă.
Potrivit estimărilor, lucrările vor fi finalizare până în 30 iunie 2022.
"După finalizarea investiţiei, firmele găzduite vor putea beneficia în cadrul incubatorului de o gamă variată de servicii cum sunt: evaluarea potenţialului ideii de afaceri, a potenţialului inovativ, stabilirea modelului de business, elaborarea planului de afaceri, inclusiv a proiecţiilor financiare ale afacerii. Serviciile de incubare ce vor fi oferite în cadrul incubatorului sunt: servicii administrative (recepţie, secretariat, securitate, comunicare, curăţenie, bufet etc.), de contabilitate, servicii profesionale juridice, legale, servicii de marketing şi mentorat, dar şi consultanţă în obţinere de finanţare, granturi şi capital", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News