Incident aerian între un avion rus și unul NATO
O aeronavă cu pasageri rusească, care zbura de la Sahalin în Kurile (Extremul Orient rus), a fost nevoită să procedeze la o schimbare bruscă de altitudine pentru a evita coliziunea cu un avion străin, probabil militar, NATO.
"Un avion de pasageri Bombardier a plecat din Sahalin noaptea trecută și, urcând la altitudinea de aproximativ 6.000 m, se îndrepta spre Kurile. Dar dispecerii au observat apropiindu-se de acesta la aceeași altitudine un avion neidentificat, care nu răspundea la mesajele emise de la sol", a indicat sursa citată, scrie Agerpres.
Potrivit acesteia, avionul neidentificat a traversat ilegal un coridor aerian pe care se deplasa aeronava de linie. "S-a decis ca aeronava de pasageri să coboare de urgență pentru a evita o apropiere periculoasă sau chiar o coliziune", susține interlocutorul Interfax.
Controlorii de trafic aerian, a mai spus el, au încercat în mod repetat să contacteze avionul neidentificat, dar echipajul acestuia nu a răspuns. A fost posibilă doar înregistrarea semnalului transponderului radar. Conform clasificării internaționale, ar fi vorba de un avion NATO, scrie agenția de presă rusă.
Agenția de presă Interfax nu a obținut o confirmare oficială a acestei informații, deși știrea sa este citată de numeroase canale media locale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News