Data actualizării:
Data publicării:

Închistarea conceptuală a actualelor programe de guvernare

Autor: Mircea Coșea | Categorie: Economie
WhatsApp

În preajma alegerilor parlamentare este cât se poate de normal dar și necesar să cunoaștem intențiile de guvernare ale diverselor partide. Deși nu mai este decât aproximativ o lună până la ziua votului, noi românii alegători dispunem spre informare și analiză doar de două programe complete de guvernare, cel al PNL-ului și cel al PSD-ului. În rest, doar idei și declarații trunchiate ale celorlalte partide, dovadă că nu dispun de programe complete ci doar de intervenții punctuale în talk-show-uri.

Programul PNL de ”reclădire” a României arată bine din punctul de vedere al elaborării literare. Este bine scris și relativ ușor de parcurs de orice alegător indiferent de gradul său de pregătire. Accentul principal este pus pe investiții, mai ales pe investiile  grandioase în infrastructură. Susele de finanțare nu sunt însă deloc grandioase, bazându-se aproape în totalitate pe fondurile europene.

Programul PSD este, și el, bine scris cu accente narative menite să coopteze atenția și celor care nu mai cred în promisiuni cifrice relativ la kilometri de autostradă sau număr de spitale, creșe și școli. Accentul  programului este pus pe aspecte ale politicii sociale, aruncând cu generozitate în stânga și în dreapta bani pentru indemnizații, ajutoare și salarii sociale. Din păcate, programul nu poate demonstra credibil existența unei surse de finanțare viabilă și sustenabilă pentru aceste cheltuieli.              

PSD propune și un program-platformă de luptă împotriva pandemiei elaborat de proaspătul membru al partidului dr. Alexandu Rafila. Este greu de înțeles de ce dr. Rafila a așteptat momentul intrării în politică pentru a ne dezvălui ideile sale. Era mai uman și moral ca prețioasele sale idei să fie făcute publice, în avantajul tuturor românilor de la începutul pandemiei și nu de la începutul carierei sale politice dar, mai bine mai târziu decât niciodată.

Diferite ca orientare dar asemănătoare prin incapacitatea amândurora de a aduce un grad mai înalt de credibilitate prin identificarea precisă și sustenabilă a surselor de finanțare pentru promisiunile făcute, programele acestor două  mari partide mai au o trăsătură comună: închistarea conceptuală relativ la una dintre cele mai importante și actuale probleme ale economiilor naționale.

Este evident că ambele programe nu pot depăși o barieră conceptuală în ceea ce privește orientarea și direcțiile de dezvoltare a  economiei naționale într-un cadru global.

Globalizarea este un fenomen mai vechi dar capătă noi valențe în perioada post criza pandemică. Participarea la circuitul economic globalizat nu poate fi minimizată chiar în condițiile în care ponderea României la piața globală este mică deoarece efectele relațiilor de dependență a factorilor de producție nu ocolește nicio economie națională oricât de mică ar fi. 

Devine absolut obligatoriu ca orice program de guvernare să manifeste o atenție deosebită problematicii adaptării economiei naționale la tendințele și evoluțiile economiei globale.

Din păcate, nici unul dintre programele de guvernare prezentate în alegeri de către cele două mari partide nu acordă atenție acestor tendințe remarcate în actuala perioadă la nivelul economiei globale. Nu conțin nici idei sau măcar informații cu privire la modul în care intenționează să trateze adaptarea economiei noastre la schimbările survenite în context global.

Racordarea și adaptarea economiei românești la economia globală suferă un proces de închistare conceptuală în sensul în care acestea sunt reduse și schematizate quasi linear doar la apartenența la piața unică europeană și la respectarea setului de reglementări elaborate la nivelul instituțiilor europene.

Alegoric vorbind, programele arată o reducere a gândirii geo-economice doar la spațiul restrâns al unei camere întunecate cu un singur geam și ușă închisă. Geamul are o vedere orientată strict spre UE iar ușa prin care s-ar putea ”ieși în lumea largă a globalizării” este încuiată și zăvorâtă cu ”lacătul” unui comportament apatic și  provincial.

Ieșirea din ”camera” îngustă a provincialismului european în care ne complacem de mai bine de două decenii devine o necesitate absolută a modelului de dezvoltare pe care România ar trebui să și-l conceapă cât mai rapid pentru a putea face față dificultăților importante pe care le impune criza coronavirus.

Ce tendințe și ce orientări se remarcă actualmente în contextul economiei globale și cum ar trebui să le interpretăm în folosul nostru?

Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:



1. Încetinirea ritmului de desfășurare a relațiilor și fluxurilor comerciale internaționale ceea ce a generat chiar apariția în literatura occidentală a unei denumiri sugestive pentru acest fenomen: ”marche de l’escargot” (mers de melc) 

Comerțul mondial va continua să se confrunte cu turbulențe severe în 2019 și 2020, după o creștere mai slabă decât se preconiza în 2018, din cauza tensiunilor comerciale în creștere și a incertitudinii economice crescute. Potrivit economiștilor OMC, după o scădere de 3% de la an la an în primul trimestru al anului 2020, volumul comerțului internațional a scăzut cu 18,5% în al doilea trimestru, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Comerțului publicate la 23 iunie 2020. ”Perioada din martie până în iunie este, desigur, perioada în care impactul epidemiei asupra activității globale a fost deosebit de puternic, având în vedere măsurile de izolare a populațiilor. Căderea comerțului la care asistăm astăzi este fără precedent, ar fi cea mai puternică din istorie" (vezi: L’UsineNouvelle” 24/06/2020).

Această cădere analizată la nivelul OMC, nu are aceeași intensitate de la o zonă geografică la alta. 

De remarcat că în alte zone geografice s-au înregistrat rezultate mai bune.

De exemplu, comerțul intraasiatic a reprezentat 46% din exporturile din țările regiunii în 2019, în creștere cu 28% în perioada 2016-2018. Este de remarcat și faptul că economia Chinei continuă să crească chiar în condiții de pandemie. A doua economie a lumii a crescut cu 4,9% în cel de-al treilea trimestru, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Ce concluzie ar putea fi extrasă din această situație: este necesar, dar și posibil, ca pierderile pe care le-am avea din încetinirea sau chiar reducerea ritmului raporturilor noastre comerciale tradiționale cu UE să fie compensate sau măcar atenuate de o orientare mai importantă spre zona extracomunitară. Ne-am apropia de o zonă nu numai mai puțin afectată de recesiune, dar și mai puțin ”contagioasă” din punctul de vedere al propagării efectelor crizei. 

Pentru România, problema este mai gravă decât cea a altor țări membre UE datorită ponderii excesiv de mare a raporturilor noastre exclusiv cu zona UE. Astfel, exportul şi importul României se desfăşoară, cu precădere, cu statele europene (87,8% din total export şi, respectiv, 88,5% din total import). Comerţul intracomunitar (cu cele 27 ţări membre ale UE) reprezintă o pondere de 76,7% la export şi de 74,8% la import

Ar trebui să luăm exemplul altor țări membre care și-au extins mult relațiile comerciale extracomunitare tocmai pentru a beneficia de avantajele relațiilor cu zone economice dinamice. 



2. Manifestarea protecționismului cu caracter politic.

Protecționismul se manifestă, stricto senso, prin impunerea de bariere tarifare și netarifare. În ultima perioadă se remarcă însă și impunerea unor bariere de natură politică care apropie protecționismul de ceea ce numim embargo.

De la începutul mandatului său, președintele american Donald Trump a ales să protejeze tehnologia americană și proprietatea intelectuală în fața progreselor  chineze, indiferent de prețul efectelor economice. Este motivul pentru care Donald Trump a făcut apel la măsuri și instrumente politice, chiar dacă însăși insteresele economice americane erau prejudiciate.

Din punct de vedere al istoriei economice un astfel de ”protecționism” este foarte rar întâlnit, în afara unor situații speciale din perioada ”războiului rece și a cortinei de fier”.

Obiectul acestui deosebit act protecționist îl reprezintă Compania Huawei.

Huawei este lider incontestabil în rețelele de telecomunicații, avansul său tehnologic în rețeaua 5G fiind estimat la doi ani înainte de termen. Excluderea sa din Statele Unite, dar și din Japonia, Australia, Noua Zeelandă și Canada nu face decât să încetinească expansiunea sistemului 5G și generează efecte economice negative semnificative.

Cum se explică măsurile luate de către Donald Trump care, în mod evident, contrazic regulile liberei concurențe pe care le înlocuiește cu decizii politice? 

Desigur, Donald Trump nu poate accepta să fie depășit de China din punct de vedere al inovării și tehnologiei deoarece  Trump și-a bazat campania electorală pe politica  pe promovare a Americii ca lider de necontestat. Prin urmare, este important să arate că nu se teme de China și de puterea sa de piață, ci și că o poate ataca și câștiga piețe.

Aurul de mâine va fi inteligența artificială și 5G; mizele sunt mari, iar ordinul executiv al lui Trump  (pe 15 mai ac, Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care interzice companiilor americane de telecomunicații să lucreze cu companii considerate a fi un pericol pentru securitatea națională) va favoriza puternic companiile americane precum Facebook și Google în cursa tehnologică. Într-adevăr, prin semnarea acestui decret, președintele american vrea să pună capăt influenței tehnologice a Chinei și să o împiedice să devină numărul unu mondial. Ca urmare, Huawei, flagship-ul național al Chinei, ca cea mai avansata companie high-tech pentru dezvoltarea si implementarea tehnologiei 5G, devine o țintă politică ideală. 

Paradoxal, companiile americane sunt în pericol de a pierde o mulțime de bani, ca urmare a acestui ordin executiv, și unele firme mari, cum ar fi Broadcom, Skyworks, Intel și Texas Instruments au deja consecințe negative directe.

De exemplu, Skyworks a trebuit să oprească furnizarea de piese către Huawei ceea ce a condus la o scădere bursieră de 12%. În ceea ce privește Qualcomm și Qorvo, acestea au încetat să mai livreze comenzi de procesoare către Huawei, suportând importante pierderi deoarece aceste livrări reprezentau 50% din producția Qorvo. (vezi: Jules Devie : ”Trump contre la Chine. Les consequences de protectionnisme sur l’economie amricaine” sept.2020)

Europa se luptă să-și găsească locul în contextul creat de măsurile protecționist-politice ale administrației americane deoarece dacă Huawei și alte grupuri chineze majore ar fi interzise din proiectul 5G în Europa, pierderile ar fi majore. Într-adevăr, pierderea este estimată la 55 de miliarde de euro și aproape doi ani de întârziere în e implementarea rețelei.

În fața unei astfel de perspective negative din punct de vedere financiar și tehnologic se pun analize aprofundate și căutarea unor soluții care să ridice raportul investițional cost/beneficiu la valori optime mai ales că în acest moment, dependența tehnologică este prea puternică pentru a ține Huawei departe de implementarea 5G pe continent european.

După ce a lansat un boicot si a oprit aprovizionarea de la Huawei pentru telefoanele 5G din Marea Britanie in mai 2019, Vodafone  anunțat că a semnat un nou proiect în Spania care prevede o  colaborare cu Ericsson și Huawei pentru a implementa tehnologia 5G în 15 orașe spaniole, dintre care cele mai importante sunt Sevilla, Madrid, Valencia și Barcelona.Această inversare a deciziei Vodafone pare să arate importanța Huawei în viitorul tehnologiei și al dezvoltării rețelelor de date. Este o dovadă că Huawei a devenit indispensabil în Europa .

În condițiile în care Franța are nevoie de implementarea rapidă a tehnologiei 5G pentru a asigura cel mai bun acces tehnologic al  companiilor sale, președintele Emmanuel Macon a declarat că ”nu dorește să blocheze gigantul chinez. Ca urmare, companiile franceze ar trebui să continue să lucreze cu Huawei.”

Operatorii de telefonie francezi au un acord de principiu cu grupul chinez, care este numărul unu în rețeaua de telefonie mobilă din Franța. Potrivit acestor operatori, Huawei nu are acces la nucleul rețelei, deci nu există niciun risc de spionaj industrial.

Macron a mai adăugat că ”nu este momentul să inițiem un război tehnologic cu o altă țară, deoarece Franța nu suspectează Huawei de spionaj”. 

”Rezultatul  alegerilor prezidenţiale americane, oricare va fi acesta, nu va avea un impact comercial major pentru Europa, pentru care Statele Unite nu mai constituie un partener amical, a afirmat  ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, transmite AFP. Nu trebuie să ne facem nicio iluzie. Statele Unite nu mai sunt deja de foarte mulţi ani un partener amical al statelor europene, a explicat Le Maire. Suntem în rivalitate, câteodată în confruntare, când suntem ameninţaţi cu sancţiuni, când suntem loviţi de sancţiuni americane. Singurul pivot al reflecţiei americane este China, este relaţia lor cu China şi, mai larg, cu Asia, a remarcat Le Maire. Europa este de acum pentru Statele Unite o variabilă de ajustare, potrivit lui Le Maire, care a chemat statele europene să ”conştientizeze” această realitate şi să construiască o suveranitate europeană” 

După cum se vede, protecționismul politic promovat de către administrația Trump creează efecte perverse în plan economic și nici nu întrunește o unanimitate în rândul țărilor europene.

România, ca membră a Uniunii Europene dar și ca partener strategic militar cu SUA nu poate omite nici unul dintre punctele de vedere aflate în joc, cel european și cel american, ceea ce necesită o analiză profundă a modului cum se interpretează, în propriul interes național, momentele în care se cere o echilibrare a raportului dintre angajamentele politice și interesele economice.

Programele de guvernare pe care principalele partide politice ni le prezintă nouă, alegătorilor români, trebuie să clarifice acestă problemă esențială a dezvoltării  noastre, mai ales în actuala situație de criză: ne orientăm relațiile economice externe în funcție de angajamente politice față de alte țări sau în funcție de interesele noastre economice?  

În cazul concret al raporturilor cu Huawei, devenită o problemă cu impact asupra întregii economii mondiale, partidele trebuie să ne prezinte propriile analize și concluzii pentru a ne demonstra în ce măsură au capacitatea să ia decizii corecte și bine argumentate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel