Data actualizării:
Data publicării:

Incendiu Mănăstirea Râmeț. Gestul pompierilor care a devenit un exemplu viral - FOTO în articol

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Incendiu-Mănăstirea-Râmeț-Alba- captură-Foto-Călin Drăgan Facebook
Incendiu-Mănăstirea-Râmeț-Alba- captură-Foto-Călin Drăgan Facebook

Pompierii care au participat, pe data de 5 iulie, la acțiunea de stingere a incendiului ce a mistuit acoperișul chiliilor de la Mănăstirea Râmeț au făcut un gest exemplar, în timpul lor liber. Unul dintre pompieri a postat, pe pagina sa de Facebook, exemplul demn de urmat.

Deși, s-au luptat cu flăcările mai bine de 13 ore și după alte 15 ore de supraveghere ca să nu se reaprindă focul, pompierii s-au întors și după stingerea incendiului, pentru a da o mână de ajutor obștii de la mănăstire. Pompierul Ovidiu Costea a scris, pe pagina sa de Facebook:

'Din cenușa gândurilor...

După 18 ani ca pompier, am învățat un lucru: ‘’Să nu consideri niciodată că ți-ai terminat treaba atunci când ai stins un incendiu. Întotdeauna trebuie să ai grijă să stingi și focul rămas în sufletul oamenilor, abia atunci poți spune că ți-ai făcut datoria până la capăt’’.
Nu mi-a luat mult timp ca să înteleg acest lucru și, sâmbătă, după stingerea incendiului de la Râmeț am simțit din nou acest lucru.
La finalul intervenției, după 13 ore de luptă cu focul, un fum dens și înecăcios, temperaturi care topeau la propriu casca din cap și masca de pe față, după alte 15 ore de supraveghere și de înlăturare a efectelor negative generate de incendiu, am primit un telefon de la Mănăstirea Râmeț. La telefon, o voce de măicuță, mi-a spus: ‘’Vă sun din partea maicii starețe...Slavă Cerului că nu a murit nimeni și asta datorită vouă...Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi!

Atunci mi-am dat seama că misiunea noastră nu s-a încheiat! Indiferent de focul stins, în sufletele oamenilor rămâne deznădejdea și amărăciunea, lipsa speranței și neputința. 
Am ajuns acasă, mi-am strâns în brațe copilul și parcă lipsea ceva, era ceva ce-mi depășea puterea de întelegere, însă cu toate astea simțeam că nu mi-am făcut datoria până la capăt așa cum am fost învățat! 

La fel au gândit și au simțit si ceilalți colegi care au participat la intervenție!
Duminică seara am pus mâna pe telefon și mi-am sunat colegii, pe Liviu, Tristan si Iulian...’’știu, sunteți după atătea ore de nesomn și extenuare, dar hai să ne întoarcem și să dăm o mână de ajutor la manăstire, să strângem ce a mai rămas, nu-i putem lăsa pe oameni singuri, au nevoie de ajutor’’. 
Nu mare mi-a fost mirarea când și colegii mei mi-au confirmat că deja se gândiseră și ei la același lucru și chiar se organizau pentru ziua de luni!
Din timpul liber, din proprie inițiativă, 20 de pompieri s-au întors să dea o mână de ajutor! 
Și în zilele următoare atât ei cât și alți colegi vor merge pentru a ajuta la curățarea urmelor lăsate de incendiu.

Din păcate, nici eu și nici alți colegi care ne-am fi dorit nu am putut participa alături de ei, dar au făcut-o acești OAMENI cu suflete mari! 
Mă înclin în fața lor și le mulțumesc pentru tot.

PS: Cu siguranță, dacă i-aș fi întrebat, nu erau de acord să "divulg" aceste lucruri dar vreau să știe că suntem atât de mândri de ei! Felicitări dragi camarazi! Cu astfel de oameni România nu moare!' a scris pompierul Ovidiu Costea pe pagina sa de Facebook.

Amintim faptul că pe data de 5 iunie a izbucnit un incendiul la cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania, mănăstirea Rîmeţ. Acesta a cuprins  acoperişul clădirii care găzduieşte chiliile călugăriţelor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, căpitan Radu Botezan, a transmis că pompierii au intervenit pentru stingerea focului ce a cuprins o suprafaţă de 400-600 de metri din acoperişul clădirii de chilii. Zeci de pompieri de la Detaşamentele Aiud şi Alba Iulia acţionează cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări de 42 de metri şi o motopompă de mare capacitate.

Incendiu provocat de un scurt-circuit

Incendiul de la mănăstirea Rîmeţ a fost provocat de un scurt-circuit la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător din mansarda clădirii cuprinse de flăcări. Incendiul a fost lichidat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, după aproximativ 14 ore de intervenţie a unui număr total de peste 100 de pompieri, din Alba şi Cluj.

Citește și: Mănăstirea Rîmeţ, cuprinsă de flăcări. Pompierii intervin la fața locului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel