Incendiu Giulești vs. incendiu ATI Piatra Neamț. Vâlcu, observație
Val Vâlcu a vorbit, sâmbătă seară, despre incendiul de la Piatra Neamț.
„La Giulești, era lipsă de personal, pentru că era perioadă de vacanță și posturile erau blocate de Guvern din cauza crizei economice. Acum, personalul e epuizat și este weekend. Era mai puțin personal sanitar la lucru. În ambele cazuri, pacienții nu se puteau salva singuri. La Giulești erau bebeluși, aici erau persoane imobilizate la ATI”, a spus Val Vâlcu, sâmbătă seară, la Antena 3.
Amintim că, până la ora publicării acestei știri, bilanțul incendiului de la secția de Terapie intensivă din cadrul Spitalului Județean Piatra Neamț se ridică la zece morți și șapte răniți, printre aceștia numărându-se medicul de gardă care a încercat să își salveze pacienții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News