Data publicării:

Anticorupţie: încă doi poliţişti cercetaţi. Mandate de percheziţie

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mașină de poliție
Mașină de poliție

Doi agenţi din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa, de la Biroul de ordine publică, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în acest caz fiind efectuate mai multe percheziţii, dintre care una la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Ofiţeri de poliţie judiciară din SJA Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul colegilor din Cluj, Maramureş şi de la IPJ Bistriţa-Năsăud şi sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, una dintre locaţii fiind sediul poliţiei judeţene, potrivit unui comunicat de presă, remis vineri Agerpres, de Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Bistriţa-Năsăud.

Percheziţiile domiciliare au vizat strângerea de probe într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în care sunt cercetaţi doi agenţi de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

'În sarcina celor doi poliţişti s-a reţinut că, în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, cu ocazia controalelor în trafic la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu lua măsurile legale care se impun, aceştia pretindeau şi primeau diferite sume de bani (între 50 lei şi 300 lei) sau alte foloase de la conducătorii auto care încălcau dispoziţiile legale. Una dintre fapte a fost comisă de către cei doi în legătură cu neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, respectiv în scopul de a nu lua măsurile legale pentru evitarea tragerii la răspundere penală a unei persoane pe care au surprins-o în flagrant în timp ce sustrăgea carburant din rezervorul autovehiculului pe care îl conducea, autovehicul proprietate al unei societăţi comerciale la care respectiva persoană era angajat. De la această persoană cei doi poliţişti au pretins şi primit aproximativ 20-30 litri motorină şi suma de 200 lei', se arată în comunicatul SJA.

[citeste si]

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe agende cu însemnări şi înscrisuri de interes pentru acest dosar penal, precum şi sume de bani. Cei doi poliţişti au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru audieri, iar procurorul a dispus pentru unul dintre aceştia măsura reţinerii pentru 24 ore, în timp ce cealaltă persoană este cercetată în stare de libertate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel