Data publicării:

Înainte să fie ministrul Finanţelor, Adrian Câciu îi făcea pe antreprenorii din România "babuini". Ce spune acum

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, a avut un derapaj la adresa antreprenorilor din România, pe care i-a numit "babuini". Comentariul a fost făcut, e drept, înainte ca acesta să ocupe funcţia din Guvernul Ciucă. 

Concret, într-un comentariu pe Facebook, la o postare publicată pe contul personal în februarie 2021, Adrian Câciu a răspuns unui internaut care a spus că "100% din ce câştigă bugetarii se plăteşte din ce produc privaţii". 

Iată ce a spus Câciu în urmă cu un an, când nu era ministru de Finanţe. 

"Nu din ce produc. Din taxele asupra a ceea ce produc. Taxe care se regăsesc în prețuri și se recuperează prin prețuri. Prețuri care sunt plătite și de privați și de bugetari. Totul se recuperează, totul este în cerc, problema este că dezechilibrul este la modul în care sunt plătiți angajații în privat pentru că noi avem doar 10% antreprenori si restul babuini-antreonori (sic!)”, a scris Adrian Câciu.

O captură cu acest comentariu a fost publicată pe Facebook de Bogdan Glăvan, fost consilier al lui Ludovic Orban. 

Iată şi postarea la care s-a făcut comentariul, care între timp a dispărut de pe contul ministrului. 

Sursă captură: Economedia

Marea întrebare acum este dacă Adrian Câciu, acum ministru de Finanţe, îşi menţine părerea. Am încercat să îl sunăm pe acesta, însă nu a răspuns la telefon. Am trimis, astfel, ministrului o întrebare în acest sens, pentru a vedea dacă este şi acum de aceeaşi părere privind antreprenorii, dar şi dacă termenul de "babuini" nu este, cumva, unul prea dur. Răspunsul acestuia? "Am postat pe Facebook". 

Răspunsul ministrului Câciu: Îmi cer scuze. Sper ca faptele mele să fie mai importante decât orice declaraţie contondentă

 

"Un dialog purtat cu mult timp în urmă pe rețelele sociale, pe vremea când eram un simplu analist economic, este scos din context și folosit azi ca și cum aceasta ar fi poziția mea ca demnitar public.

Adevărul este simplu: ca ministru de finanțe, îi susțin pe toți antreprenorii care își achită corect taxele sî își plătesc cinstit angajații. Tocmai de aceea, ministerul pe care îl reprezint are în derulare 6 programe de sprijin pentru firmele românești, totalizând circa 4 miliarde de euro. Pentru toți ceilalți, care aleg soluția evaziunii fiscale, am toleranță zero.

Nu pot să nu recunosc, însă un fapt: ca analist economic, am folosit deseori termeni de care, astăzi, îmi pare sincer rău.

Îmi cer scuze pentru toate vorbele grele din trecut și sper ca faptele mele, respectiv sprijinul pentru mediul antreprenorial românesc, să fie mai importante decât orice declarație contondentă, indiferent cât de veche ar fi", a scris Adrian Câciu pe Facebook. 

Măsurile nepopulare, motivul reapariţiei comentariului?

 

Cel mai probabil, comentariul ministrului revine în atenţia publică din cauza măsurilor nepopulare din ultima perioadă. Una dintre aceste măsuri este impozitarea contractelor part-time la nivel de salariu cu normă întreagă, măsură care va intra în vigoare de la 1 august 2022, şi nu de la 1 ianuarie 2023, aşa cum se aşteptau antreprenorii. 

Despre acest subiect s-a vorbit şi la Miercurea Neagră, iar comentariul lui Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, îl puteţi citi mai jos. 

”Lumina Câciu”, lovitură pentru mediul privat! Ciuvică: ”E o nebunie, pe toți îi arde”. Angajații și angajatorii au termen de zile

Mugur Ciuvică a criticat în termeni duri măsura impozitării contractelor part-time în regim de normă întreagă, măsură introdusă de ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, în Codul Fiscal. 

După ce analistul Bogdan Chirieac a catalogat drept "noaptea minţii" modificările aduse de PSD la Codul Fiscal, modificări explicate pe larg de Elena Cristian, analist DC BUSINESS, AICI, Mugur Ciuvică a făcut câteva comentarii cu privire la "lumina Adrian Câciu". 

"Actualul Guvern a decis ca toate taxele salariale (cele mai mari din UE), în cazul unor contracte part-time, să fie plătite la nivelul salariului minim pe economie.

Să calculăm la o sumă aleasă întâmplător: 

- în prezent: 2 ore/zi: primește 414 lei/lună iar angajatorul mai plătește la stat 212 lei, adică un brut de 638 lei/lună.

- de la 1 august: dacă menține netul de 414 lei/lună, că nu are ce să-i dea în plus de lucru sau angajatul nu vrea normă întreagă, angajatorul va plăti 1083 lei la stat. Brutul devine astfel 1597 lei. Dacă se trece la normă întreagă (1524 lei net și 2607 lei brut), creșterea pentru angajator este de 1967 lei. 

Vi se pare că asta e majorare de impozite și taxe... Nuuuuu, domnilor din Pesedeu sunt de acord cu dvs, este micșorare de impozite și taxe... Sau eliminare de facilități. Am auzit că următoare mișcare pe care o vești face va fi modificarea DEX-ului, prin înlocuirea cuvântului majorare cu eliminare, reducere sau... ”facem ce vrem noi, fraierilor”.", a punctat Elena Cristian. 

"Propunerea luminii finanţelor româneşti. O nebunie"

"E clar că nu este iniţiativa lui CIucă, nu cred că ştia de angajaţii part-time. E propunerea luminii finanţelor româneşti actuale, domnul Câciu, ăsta care e de la PSD. E o nebunie, într-adevăr. E o chestie mai veche, au mai făcut asta. Cred că pe vremea lui Dragnea, înainte să îl bage la puşcărie, era Olguţa Vasilescu atunci. Au revenit la chestia asta şi au făcut o chestie normală, la part-time se impozitează doar cele două ore. Acum au revenit la chestia dinainte. Ei motivează, dar e o motivare stupidă, că ar exista, o fi făcut calcule domnul Câciu, unii angajaţi care sunt part-time dar lucrează 8 ore şi fac evaziune. Poate se şi întâmplă. Au spus ei atunci că dacă se întâmplă asta, radem pe toţi cu part-time şi îi obligăm, indiferent câte ore au în contract, pe angajatori să plătească taxe la valoarea salariului minim pe economie. 

Ceea ce e o aberaţie, pentru că se întâmplă lucruri aiurea, fără nicio evaziune. Sunt tineri, în mod special, care mai învaţă, mai fac alte activităţi, şi îşi iau 2-4 ore de muncă ca să câştige câţiva firfirei. Dar ei atât lucrează. Am înţeles că sunt oameni care se pregătesc pentru masterate, etc. Au şi alte activităţi, şi atunci se angajează 2-4 ore. Ei, ăştia pe ideea că undeva se face evaziune fiscală, în sensul că se angajează unii pe 2 ore şi muncesc 8 la negru... S-o întâmpla, dar du-te peste ăia care fac evaziune, nu bloca contractele part-time peste tot. Sunt şi companii mari care folosesc part-time-ul. E o aberaţie! Ăştia care lucrează 2-4 ore mai strâng un bănuţ pentru ei, să mai meargă la un festival. Pe toţi i-au blocat. Eram convins că o fac de la 1 ianuarie, nu de la 1 august, pentru că sunt oameni care au şi ei planul de afaceri făcut, socotelile făcute. Şi angajaţii respectivi, dar şi patronii care ştiau că au un om, 2 ore pe zi, care ajută la nu ştiu ce chestie. Pe ăla nu îl mai păstrează. Sau îl păstrează, dar trebuie să dea 600 lei la stat ca să îi dea omului 400 lei în mână. 

Da, e o aberaţie!", a punctat Mugur Ciuvică. 

CITEŞTE MAI MULTE PE ACEST SUBIECT AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel