Data publicării:

În Sectorul 1 continuă deszăpezirea străzilor secundare

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Utilajele Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, continuă și joi  operațiunea de degajare a zăpezii de pe străzile secundare, cât și a trotuarelor care aparțin domeniului public. 

În prezent, 22 de utilaje de mici dimensiuni, potrivite pentru spațiile mai înguste, și peste 370 de operatori intervin pentru deszăpezirea străzilor secundare și îndepărtarea manuală a zăpezii. Acțiunea de deszăpezire a acestor artere va continua pe tot parcursul zilei, astfel încât să fie în totalitate degajate de zăpada în cel mai scurt timp posibil.

În plus, încă de noaptea trecută a început operațiunea de ridicarea a zăpezii căzută la cel de-al doilea val de ninsori din această iarnă, fiind strânși de pe domeniul public 1400 metri cubi de zăpadă, care se adaugă celor 7000 de metri cubi aferenți primului val de ninsoare. Aceasta este depozitată pe terenurile Administrației Domeniului Public din zonele Străulești și Casa Presei.

[citeste si]

Menționăm că toate străzile principale din Sectorul 1, precum și cele pe care sunt situate obiective sociale, sunt deszăpezite până la carosabil, încă de ieri la prânz.

De la începutul celui de-al doilea val de ninsoare până în prezent utilajele Romprest au împrăștiat pe străzile Sectorului 1 aproximativ 400 de tone de sare și aproximativ 220 de tone de clorură de calciu pentru combaterea poleiului și prevenirea formării podurilor de gheață.

Cetățenii Sectorului 1 pot semnala probleme legate de deszăpezirea din această zonă administrativă la telefonul cetățeanului al Poliției Locale 021/9540, precum și la Call Center-ul Romprest 021/9460. Ambele numere de telefon sunt apelabile 24 de ore din 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel