Data publicării:

În fiecare săptămână, un om mănâncă plastic cât un card de credit

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Un studiu efectuat de WWF International a arătat că un om consumă, săptămânal, 5 grame de plastic.

Săptămânal, în corpul unui om ajung 5 grame de plastic, echivalentul lui card de credit, a arătat un studiu WWF International, conform Mediafax.

Bucăți microscopice de plastic au fost descoperite în cele mai virgine locuri ale Planetei, din adâncurile oceanului, până la gheața arctică. Un alt loc unde apare plasticul este corpul uman. Oamenii respiră plastic microscopic, mânecând și bând plastic zilnic.

Plasticul nu dispare vreodată

 

Plasticul nu este biodegradabil, așa că se descompune în bucăți gradual mai mici, până când se răspândește peste tot, inclusiv în ceea ce mâncăm. Bucățelele au dimensiuni mai mici decât semințele de susan.

Deși zeci de rapoarte au evidențiat tema importantă a microplasticului, comunitatea științifică este abia la început cercetătorilor pe această temă.

Oamenii ar putea ingera un card de credit din plastic săptămânal, a arătat studiul realizat de WWF International, în principal în apă potabilă, dar și prin surse precum crustacee, care tind să fie consumate întregi, astfel încât plasticul din sistemele lor digestive este și el consumat. Mierea este un alt aliment care conține plastic în cantități mai mari.

20 de kg de plastic într-o viață

 

Oamenii ajung să consume pe parcursul unei vieți 20 de kilograme de plastic, cât să facă două tomberoane pentru gunoi.

„Folosim plasticul de decenii, dar nu realizăm impactul particulelor asupra sănătății noastre", spune Thava Palanisami de la University of Newcastle din Australia, care a colaborat la realizarea studiului WWF. „Tot ce știm este că îl ingerăm și este potențial toxic".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel