În ciuda sancțiunilor occidentale, Putin susține că economia rusă a rezistat șocului și „se stabilizează“
În ciuda tuturor sancțiunilor Occidentului împotriva Federației Ruse, Vladimir Putin a afirmat că economia este pe cale să se "stabilizeze".
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni că economia Federaţiei Ruse este pe cale să se "stabilizeze", după ce a fost lovită de mai multe serii de sancţiuni occidentale în urma declanşării "operaţiunii militare ruse" în Ucraina, informează AFP.
"Inflaţia a încetinit, creşterea săptămânală a preţurilor s-a apropiat de normal, iar la o serie de produse preţurile au început deja să scadă", a declarat Putin în timpul unei reuniuni a guvernului consacrată problemelor economice.
Această rezilienţă ţine, potrivit lui Putin, de doi factori: de buna sănătate a rublei, care "s-a întărit în ultimul timp", până la a reveni la nivelurile de dinaintea crizei, şi de "cererea consumatorilor", revenită la normal după "un vârf în februarie-martie", când ruşii s-au înghesuit să cumpere bunuri de larg consum din magazine, din teamă de penurii sau de prăbuşirea rublei.
Preşedintele rus a îndemnat la "garantarea unei normalizări progresive a dinamicii preţurilor" şi la evitarea "unei baze speculative a cererii".
Rusia a fost lovită de mai multe serii de sancţiuni occidentale după invazia sa militară în Ucraina, declanşată pe 24 februarie, inclusiv de embargouri asupra unor exporturi-cheie care au majorat inflaţia, deja mare după pandemia de COVID-19.
Însă, chiar dacă Vladimir Putin susţine că economia rusă a rezistat şocului, economiştii estimează că cel mai rău abia urmează, pe măsură ce impactul sancţiunilor va fi din ce în ce mai vizibil, scrie Agerpres.
Papa Francisc îi întinde mâna Patriarhului Kiril: Fie ca Sfântul Duh să ne schimbe inimile
Şeful Bisericii Catolice a lansat un apel la adresa şefului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a-şi uni eforturile în vederea încheierii ostilităţilor din Ucraina, transmite luni DPA.
"Fie ca Sfântul Duh să ne schimbe inimile şi să ne transforme în aducători ai păcii, în special în Ucraina răvăşită de război", i-a scris papa Francisc în limba rusă patriarhului Kirill, cu ocazia Paştelui Ortodox.
De asemenea, papa Francisc i-a scris patriarhului rus despre "un nou răsărit" de care au nevoie oamenii din Ucraina, care să pună capăt "întunericului războiului".
Patriarhul Kirill, care este un aliat ferm al preşedintelui rus Vladimir Putin, a susţinut invazia Ucrainei în ceremoniile religioase pe care le-a oficiat, notează DPA (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News