În ce condiţii se pot deplasa cei care au profesii liberale acolo unde lucrează. GCS, precizări
Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material prin care vor fi acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni. Una dintre întrebări se referă la profesiile liberale.
Întrebare: Pentru profesiunile liberale, cum sunt scriitorii sau artiștii, care se retrag la case de creație pentru a-și desăvârși lucrările, sau pentru cei care au reședințe și în alte zone, montane sau mai retrase, cum se pot deplasa către aceste locații unde să și rămână pe perioada Stării de urgență?
Răspuns: În conformitate cu Ordonanța Militară nr. 3, art. 4 „persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.ˮ Astfel, așa cum prevede cadrul legislativ, pentru deplasarea în scop profesional a categoriilor menționate mai sus, este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News