În Argeș, 23 de persoane, confirmate cu COVID-19, din cauza unui chirurg
Un număr de 23 de persoane au fost testate pozitiv la COVID-19. Este vorba despre trei asistente, două infirmiere, o îngrijitoare şi 10 pacienţi de pe secţia de Chirurgie Vasculară, secţia unde îşi desfăşura activitatea medicul Felix Sârboiu, care a continuat să opereze, deși avea simptome, precizează Mediafax.
Alte 80 de teste sunt în lucru, a declarat prefectul de Argeș, Emanuel Soare. Acesta a anunţat că vor fi testate toate cadrele medicale, dar si toţi pacienţii din cadrul celui mai mare spital din Argeş.
Cel mai grav este faptul că au apărut infectări si pe alte secţii. Patru asistente şi două infirmiere care lucrează în 3 secţii SJU. Cea mai gravă situaţie este la Terapie Intensivă, acolo unde o asistentă a fost infectată. Mai sunt aşteptate şi alte rezultate. Şi la Spitalul de la Călineşti, acolo unde lucrează soţia docotrului au fost testaţi peste 80 de oameni. Prefectul de Argeş a anunţat că vor fi testate toate cadrele medicale dar şi toţi pacienţii din cadrul Spitalului Judeţean de Ugenţă. 1600 sunt doar cadre medicale.
Potrivit datelor DSP Argeş, sursa acestor îmbolnăviri este chiar medicul diagnosticat pozitiv în urmă cu câteva zile, medic ce a refuzat testarea timp de o săptămână, a continuat să vină la spital şi nu ar fi purtat nici mască de protecţie deşi avea simptome.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News