"Îmi ziceau să pun lacăt la gură". Vica Blochina, cădere psihică. Și-a dorit să moară
Vica Blochina a mărturisit că a cedat psihic, la un moment dat. Vedeta tv a vorbit despre perioada în care își dorea să moară.
"Eu, dacă nu mă văd bine cum arăt, nu mă simt bine. Nu funcționez! Eu sunt un om care cere foarte mult de la el. Ajunsesem să mă cert singură, mă uram! Am ajuns să mă urăsc și, pur și simplu, când treceam pe lângă oglindă, în casă, să întorc capul pentru că nu știam ce să fac. Mă judecam foarte mult, mă certam foarte mult, îmi spuneam în gând "băi, tu nu ești în stare să slăbești".
Am avut 21 de zile pe care eu le-am ținut cu apă plată și trei zile post negru fără apă și am slăbit 900 de grame. Toate frustrările mele maxime au fost legate de greutatea mea. Dacă m-ai pune să aleg între iubire, bani sau să fiu slabă sau grasă, aș alege kilograme în minus, pentru că eu atunci mă simt bine cu mine, iar când mă simt bine cu mine și pe oameni îi fac să se simtă bine cu mine.
Îmi este greu să vorbesc despre povestea asta pentru că erau momente când am vrut să mor. Mă trezeam în unele dimineți și îmi spuneam că viața nu are sens. Pur și simplu eram disperată, nu puteam să slăbesc. Orice făceam - alergam, sport, diete, regimuri - nu avea efect. Ajunsesem să merg săptămânal să vorbesc cu părintele pentru că nu știam încotro să o iau”, a spus Vica Blochina, scrie click.ro.
"Îmi ziceau că sunt nesimțită, că mănânc prea mult"
"Dacă ești plinuț sau gras, ești judecat de către oameni ca neavând bun-simț. Pe social media, primeam mesaje de la persoane în care îmi ziceau să pun lacăt la gură, că sunt nesimțită că mănânc prea mult. Eu atunci nu le puteam spune că m-am îngrășat hormonal. Pentru că se poate întâmpla asta și nimeni nu știe prin ce trece un om când pune kilograme în plus”, a mai spus Vica Blochina.
Și se pare că oamenii nu au încetat să o dezamăgească. În urmă cu ceva timp, Vica Blochina a povestit cum a fost trădată de cea mai bună prietenă şi furată de partenera de afaceri.
"Anul acesta care a trecut, din punct de vedere relațional, am fost praf, cu prietene, cu prieteni.... Ori am făcut eu foarte multe greșeli la un moment dat, ori nu știu... Partenera mea de afaceri m-a furat, așa am ajuns eu să-mi fac singură afacere. Prietena mea cea mai bună m-a trădat că s-a culcat cu fostul meu iubit. Cu fostul meu am ajuns să fac plângere la poliție”, a spus Vica Blochina, într-un interviu pentru Acces Direct. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News