Data publicării:

(Imagini) Ninge în România! Vezi unde se dezăpezește deja

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Vremea
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursă foto: Unsplash (Jason Blackeye)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursă foto: Unsplash (Jason Blackeye)

Ninsorile și-au făcut apariția pe drumurile din România.

Primii fulgi de nea au ajuns pe drumurile din Argeș. Pe Transfăgărășan, în apropierea kilometrului 117, aproape de baza Salvamont, mașinile de dezăpezire au ieșit pentru a ridica de pe carosabil primul strat de zăpadă. De asemenea, cei care au ajuns la Vârful Omu în această perioadă, au dat de un strat de zăpadă consistent, iar imaginile de acolo stau mărturie. În apropierea Stației Meteorologice și de jur împrejur se poate vedea cum totul este alb. 

 

Primii fulgi de nea s-au așternut în septembrie, iar atunci au apărut și primele recomandări pentru turiștii care voiau să escaladeze muntele. Iată ce spunea atunci Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș:

„Turiștii, în momentul în care vor vrea să facă trasee turistice, vor trebui să aibă la ei îmbrăcăminte de iarnă pentru că, în acest moment, condițiile sunt de iarnă. Chiar dacă zăpada se va duce în câteva zile, temperaturile dimineața, seara și noaptea vor fi negative și e clar că ai nevoie de pufoaică, de bocanci cu talpă antiderapantă și niște colțari, deoarece, chiar dacă muntele va părea să fie fără zăpadă, pe fețele nordice și pe vâlcele vor rămâne zone înghețate, unde este posibil să ai nevoie de o pereche de colțari ușori și măcar de o pereche de bețe de schi.

Atenție, prin colțari ușori nu mă refer la gheruțe. Cei care merg pe munte știu despre ce vorbesc, iar alea sunt niște chestii cu care poți avea mari probleme. Se încarcă cu zăpadă și nu sunt bune absolut la nimic. Trebuie o pereche de colțari ușori, din aliaj gen titan“, a mai spus, pentru DC News, Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș. Citește mai multe AICI

Gheață la altitudini mari

De altfel, Salvamont Brașov a emis o atenționare pentru amatorii de trasee montane. În ciuda vremii favorabile, la altitudini mari a început să se formeze gheața. Astfel, turiștii și cei care abordează sporturile montane sunt atenționați, pentru a se echipa potrivit. 

Vremea se răcește în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 14 noiembrie - 12 decembrie. Conform estimărilor meteo, urmează o răcire a vremii. Dacă până acum, temperaturile medii erau peste normalul perioadei, iar precipitațiile deficitare, în săptămâna care urmează, în majoritatea regiunilor, vom avea temperaturi specifice perioadei, dar și precipitații în regim normal. Meteorologii anunță mai frig în nord-est. Tendința se va menține și-n a doua săptămână de prognoză. Sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi marcate de o răcire accentuată, conform estimărilor de astăzi, temperaturile urmând a fi mai coborâte decât în mod normal. În intervalul 5 - 12 decembrie, vor fi temperaturi specifice perioadei de iarnă, iar precipitațiile vor fi normale perioadei.

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în cele nord-estice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor deficit în zonele montane. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel