Data actualizării:
Data publicării:

Imaginea BUCURIEI. Fundaţia Margareta, AJUTOR pentru 500 de copii din medii sărace - foto

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fundaţia Regală Margareta a României a oferit echipamente, internet şi proiecte online unui număr de peste 500 de copii săraci pentru a avea acces la educaţie în perioada izolării sociale şi a preveni abandonul şcolar, a anunţat Familia Regală a României. 

'În perioada izolării sociale, mulţi copii din mediul rural şi din familii sărace au pierdut legătura cu şcoala, cu profesorii şi colegii lor, inclusiv gustarea sau masa pe care o primeau la şcoală sau la centrele unde mergeau după şcoală. Tot în acest context, multe familii şi-au pierdut şi sursa de venit, condiţiile lor de viaţă devenind astfel din ce în ce mai dificile. Reconectarea cu şcoala a copiilor susţinuţi prin proiecte sociale a fost o prioritate pentru Fundaţia Regală Margareta a României, care a oferit echipamente, internet şi proiecte online unui număr de peste 500 de copii', se arată într-un comunicat postat, luni, pe Facebook.

500 de copii din toată România

'Majoritatea copiilor incluși în programele sociale și educaționale derulate de Fundația Regală Margareta a României au fost foarte afectați, atât din punctul de vedere al condițiilor de viață, cât și al întreruperii școlii, prin lipsa echipamentelor și a internetului. Peste 500 de copiii au primit ajutor pentru a continua educația în București, Bacău, Cluj Napoca, Galați, Turnu Măgurele, Târgu Neamț și localitățile Nicorești (Galați), Nicolae Bălcescu (Bacău), Cumpăna (Constanța), Mărculești (Ialomița), Cenade (Alba), Firiza (Maramureș), Zurbaua (Ilfov) și Reteag (Bistrița), acest demers având ca scop prevenirea abandonului școlar.'

Fondul Special pentru Copii

'Bursele sociale au fost oferite ca sprijin financiar prin Fondul Special pentru Copii, pentru acoperirea nevoilor imediate ale familiilor cu situații precare. În mediu rural, copiii care nu aveau echipamente sau conexiune online, au fost dotați cu 350 de tabele și cartele de internet. Coordonatorii centrelor sociale de tip școală după școală au fost pregătiți pentru a folosi platforma educațională Școala din Valiză, prin proiectul Investiție în Mediul Rural. Iar în spațiul virtual al Centrului Generații din sectorul 6, cei 50 de copii au continuat meditațiile individuale, cluburile de engleză, bune maniere, jocuri interactive, lectură, fabule sau comunicare. Pentru ca acești copii să nu fie lăsați, încă o dată, în urmă de școală și societate, Fundația Regală Margareta a României și-a unit eforturile cu finanțatori precum Fundația Vodafone, Raiffeisen Bank și Yardi România.'

'De-a lungul a 30 de ani de activitate, Fundația Regală Margareta a României a susținut educația copiilor defavorizați și a oferit șansa unei vieți mai bune pentru 30.000 de copii din peste 4.900 de familii şi a susținut 647 de ONG-uri locale, prin programe dedicate precum Fondul Special pentru Copii, Centrele Generații, Cauza Mea, Investiție în Mediul Rural sau Școala Generații.' scrie Famila Regală a României pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel