Data publicării:
Ilie Niţă, trimis în judecată de DNA
Ilie Niţă a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.
Ilie Niță, senator, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi efectuarea de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri şi în declaraţii, informează DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ilie Niţă, la data faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi, ulterior, senator în Parlamentul României, pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, două infracţiuni de evaziune fiscală, patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi şapte infracţiuni de fals în declaraţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News