Data actualizării:
Data publicării:

Ileana Badiu, despre cât se câștigă din online, ca influencer: O sursă importantă de câștig

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
FOTO: captura video YouTube @Kanal D
FOTO: captura video YouTube @Kanal D
Ileana Badiu a vorbit despre cât se câștigă din online, dar și care este ”formula succesului”.

Ileana Badiu, cu o carieră în Marketing și Comunicare, acum director al unei agenții de publicitate se consideră o persoană care influențează, ”într-o zonă pozitivă”, cumva departe de trendul actual în care oricine se poate ”proclama” influencer, doar pentru că are milioane de urmăritori.

Invitată în emisiunea de la Kanal D, ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, Ileana Badiu a fost întrebată cât se câștigă din online, dar și care este ”formula succesului” său, precum și care este direcția în care se îndreaptă televiziunea clasică.

”Nu este neapărat un câștig constant. Sunt proiecte care sunt remunerate, altele care duc în zona de satisfacție, așa cum spun, în zona aceasta de a propaga un mesaj și este o satisfacție sau un câștig pe care eu îl văd, la nivel personal.

Mie îmi dă un sens că  fac acest lucru, că îmi folosesc influența într-o zonă pozitivă.

Dar pot să spun că într-adevăr, dacă m-aș concentra exclusiv pe acest lucru, numai că nu pot să o fac pentru că mai am și altă meserie, cred că este o sursă importantă de câștig, susținut și constant, pe care să îl poți și planifica, în așa fel încât să devină o sursă de câștig”, a declarat Ileana Badiu în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D.

Întrebată care este viitorul televiziunii, în contextul în care în mediul online au apărut foarte multe podcast-uri, cu teme variabile, pentru toate gusturile, Ileana Badiu a afirmat că ”mediul în care se transmite televiziunea o să crească în zona de emisiuni online, a celor care fac televiziune, dar în continuare televiziunea este mijlocul principal de awarness (n.r. cunoașterea sau percepția unei situații sau a unui fapt). TV-ul rămâne ca media încă numărul 1. Și probabil că o să și rămână așa”, a mai spus influencerul.

”Formula succesului”, în viziunea Ilenei Badiu

Ca un om ce susține că este un influencer, în sensul bun al cuvântului, că îi poate ghida pe cei care sunt la început de drum profesional, Ileana Badiu a făcut precizări importante legate de ”formula succesului” său.

”Formula succesului conține multă muncă, în orice situație. Extrem de multă muncă, obligatoriu - școala. Adică informația pe care o ai înainte de a te apuca de lucrat, experiența practică, munca multă și neapărat dorința. Fără să își dorești să ajungi într-un punct de succes pentru tine, fiecare își măsoară succesul diferit, nu îl poți atinge.

Determinarea este extrem de importantă și constanța de a face lucrurile pe termen lung, în ciuda eșecurilor sau a momentelor dificile pe care le ai într-o viață profesională, de unde ar trebui să te ridici și să mergi mai departe fără să te oprească faptul că sunt momente de insucces sau proiecte care nu reușesc sau care reușesc mai greu”, a mai spus Ileana Badiu.

Citește și: Rita Mureșanu, recunoscătoare, deși nu s-a ”împrietenit cu cântarul”: Chestia asta se vede

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel