Ikea, cel mai mare retailer mondial de mobilier şi decoraţiuni, a decis să renunţe la vânzarea obiectelor din plastic de unică folosinţă până în 2020, transmite BBC.
Decizia va fi aplicată în cele 418 magazine Ikea din 49 de ţări.Compania suedeză vrea ca până în 2025 să comercializeze produse care vor putea fi reparate, revândute sau reciclate, pentru a ajunge la emisii zero.
Armonizare cu strategia UE
Decizia Ikea vine după ce Comisia Europeană a adoptat în ianuarie prima strategie la nivel european privind materialele plastice, care se înscrie în eforturile de tranziţie spre o economie mai circulară şi prevede că toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene vor deveni reciclabile până în 2030.
În prezent, 60% din gama de produse IKEA este alcătuită din materiale regenerabile, în timp ce aproape 20% sunt materiale reciclate.
Magazinul Ikea din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea Ikea România a devenit parte din Ikea Group.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!