"Ignoranță și stupiditate! Îl puneam pe Băsescu șef la rafinărie"
Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe Traian Băsescu de iresponsabilitate în declaraţii atunci când a vorbit cu lejeritate despre plecarea Lukoil din România.
"Când vorbim de mari contribuabili, orice rafinărie, nu doar Lukoil, plăteşte 100 de milioane de dolari la buget pe lună. Deci dacă nu funcţionează trei luni orice rafinărie, eu am trei sute de milioane de dolari mai puţin în buget, şi nu e vorba de impozit pe profit - domnul Băsescu ori nu înţelege, ori era obosit la ora aia, că a făcut o confuzie -, ci taxe, impozite, accize pe care le plătesc şi când sunt pe pierdere. Eu cred că dl. Băsescu a făcut - probabil din inconştienţă, nu intenţionat - sau era pe cale să facă cel mai mare cadou pe care cei de la Lukoil şi-l doreau: să le dea un motiv să plece din România - «uite, ne-a dat afară statul român» - şi să le şi plătim rafinăria. Păi ce să fac eu, Guvernul, cu rafinăria? Adică atâta ignoranţă şi stupiditate, să spui "băi băieţi, ia plecaţi"... Dar dacă chiar plecau? Îl mutam pe domnul Bsescu şef la rafinărie, să-mi dea el 100 de milioane de dolari şi să plătească 3.500 de oameni", a subliniat Victor Ponta, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News