Data publicării:

Igaș e si el doctor în medicină. Și alegeri

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
traian_igas_29410600
traian_igas_29410600

Ministrul de Interne, Traian Igaș, dorește să intre în polemică cu liderul PSD, Victor Ponta, pe tema alegerilor și a Legii sănătății. Într-un comunicat, ministrul Igaș încearcă să facă o analiză a sistemului de sănătate și a șanselor USL la alegerile din toamnă.

"De câteva zile încoace, Victor Ponta umblă prin ţară şi promite, cui are timp să-l asculte, că USL va schimba multe lucruri după ce va ajunge la guvernare, la sfârşitul anului. Astăzi, când a venit rândul legii sănătăţii să fie ameninţată cu schimbarea, consider că este cazul unor precizări.

Unu: Ponta mălai visează! Liderul socialist se amăgeşte degeaba pentru că USL nu va câştiga viitoarele alegeri. În mod evident, trendul acestei formaţiuni este descendent, iar la alegerile următoare se va situa undeva sub 40 la sută.

În al doilea rând, proiectul de lege a sănătăţii nici măcar nu a fost adoptat, aşa că e prematur să promiţi că vei schimba ceva în condiţiile în care încă nu cunoşti forma finală. Însă pentru Ponta, care oricum se opune din răsputeri oricărei iniţiative de reformare a statului, asta nu pare a fi o problemă.

În ceea ce priveşte SMURD, liderul USL nici măcar nu cunoaşte că acest serviciu funcţionează datorită bunei colaborări dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Sănătăţii, iar noi vom continua să întărim această structură, în beneficiul cetăţenilor.

De altfel, îl anunţ pe Victor Ponta că în următoarele săptămâni vom operaţionaliza SMURD în alte patru judeţe, inclusiv în Gorj, judeţ care l-a făcut parlamentar, dar pentru care nu a făcut nimic. Nu îmi amintesc să-l fi văzut pe Ponta mişcând vreun deget pentru înfiinţarea SMURD în Gorj nici măcar în perioada în care a fost ministru în cabinetul Boc".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel