ÎCCJ, decizie pentru Radu Mazăre
Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au respins joi o contestaţie în anulare, prin care fostul primar solicita să-i fie anulată condamnarea de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje.
Decizia instanţei este definitivă. Radu Mazăre a declarat în sala de judecată că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România 'ca un trofeu' înainte de alegeri, iar predarea sa autorităţilor române a fost 'frauduloasă'.
'Sigur că numele meu e şi notoriu şi controversat. De-a lungul carierei m-am străduit să fac lucruri bune şi să-i ajut pe mulţi. Aducerea mea s-a făcut înainte de alegeri pentru a fi prezentat ca pe un trofeu. Acolo fiind (în Madagascar - n.r.), s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunţ la legea din Madagascar. Eu am cerut să fiu prezentat în faţa unui judecător. (...) A început ca o procedură de extrădare legală şi a sfârşit ca o predare frauduloasă. Scopul este evident. Am văzut o corespondenţă a Interpol şi am văzut că cei de acolo se grăbeau să mă predea fără a fi prezent în faţa unui judecător', a spus Mazăre.
Pe de altă parte, avocatul lui Mazăre a solicitat ca fostul primar să fie trimis înapoi în Madagascar, pentru a fi reluată procedura de extrădare, însă judecătorii au respins această cerere. În mai 2019, Radu Mazăre a fost adus sub escortă în România, fiind extrădat din Madagascar, pentru a executa o condamnare de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News