Iaşi: O nouă clasă de învăţământ dual la Liceul Tehnologic Economic 'Virgil Madgearu'
Cea de-a doua clasă de comerciant vânzător în sistem dual a fost inaugurată joi la Liceul Tehnologic Economic 'Virgil Madgearu', în prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai autorităţilor locale, precum şi a elevilor şi părinţilor.
Clasa de comerciant vânzător în sistem dual, generaţia 2019-2020, face parte din proiectul naţional 'Şcoala de Carte şi Meserii', derulat sub coordonarea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România). 'Încă de acum trei ani am susţinut într-un mod cât se poate de imperativ crearea acestor clase de învăţământ dual.
Modelul oferit de Camera de Comerţ şi Industrie Româno Germană a fost întâi implementat la Braşov cu foarte mare succes şi auzind că mulţi copii din Moldova se duc spre Braşov ca să participe la un astfel de sistem am considerat că şi noi la Iaşi ar trebui cât mai repede să reuşim să implementăm un astfel de sistem. Cred într-o dezvoltare reală a învăţământului dual,de la cei 130 de copii cât sunt anul acesta sperăm să se dubleze an de an, anul viitor sper să ajungem la vreo 250 şi să înţeleagă fiecare că la ora actuala este necesar să ai o meserie clară care se te ajute mai departe.
În învăţământul dual copiii sunt responsabili, participă la orele de şcoală şi practică, şi au mai departe şi un loc de muncă asigurat', a declarat viceprimarul Radu Botez. În proiect sunt total 31 de copii, numărul lor fiind în creştere de la an la an. 'În calitate de Cameră de Comerţ şi Industrie Româno-Germană susţinem interesele companiilor germane în România şi atunci a venit ca o nevoie a acestor firme. De ce? Pentru că este nevoie de forţă de muncă calificată, aici vorbim de specializarea comerciant vânzător. Nu este singura specializare care se cere, dar proiectul 'Şcoala de Carte şi Meserii' este în domeniul acesta. Deci nevoia a venit către noi. Am început cu mai puţini operatori economici, după care au venit şi alţi parteneri. Anul acesta am deschis în Cluj, în Iaşi oficial şi în Constanţa', a declarat Oana Năstase, trainer de cariere de la Camera Româno Germană, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News