Hotel pentru bolnavii de coronavirus în Spania
Spania deschide primul hotel cu aparatură medicală pentru tratarea bolnavilor de coronavirus. Se urmăreşte, astfel, decongestionarea spitalelor.
Comunitatea Madrid, regiunea cea mai afectată de coronavirus din Spania, deschide joi primul hotel dotat cu aparatură medicală din capitală pentru a trata bolnavii şi a decongestiona astfel spitalele, saturate de numărul foarte mare de cazuri, informează EFE.
Potrivit ultimelor date oficiale, în Madrid s-au înregistrat 390 de decese din cauza coronavirusului şi 5.637 de contagieri, dintre care 491 se află în Unităţi de Terapie Intensivă, scrie Agerpres.
Primul din 40 de hoteluri
Hotelul care va fi deschis joi, situat în apropierea Spitalului Gregorio Maranon, unul dintre cele mai mari din capitală, este primul din totalul de 40 care ar urma să devină operaţionale, cu o capacitate de 9.000 de paturi destinate pacienţilor aflaţi într-o stare mai puţin gravă, atât la debutul bolii, cât şi în faza de vindecare.
Prin această măsură, se va lăsa mai mult loc în spitale bolnavilor mai grav, înaintea vârfului epidemiei care - potrivit experţilor - încă nu a venit.
Şi în Barcelona mai multe hoteluri au pus camere la dispoziţia spitalelor, iar guvernul regional din Catalonia se gândeşte să le încorporeze în circuitul sanitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News