Horoscop 18 iulie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care s-ar putea să se certe cu șeful. Tensiunile ajung la cote maxime
Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.
Ne aflăm în continuare sub influența unui careu între Mercur din Leu și Jupiter în Taur. Tensiunile interioare vor fi proiectate în cadrul discuțiilor pe care le vom purta. Ne lipim de orice concept abstract, vom încerca să demonstrăm noi încă o dată legile universului pentru că ne este frică să părem mici. Veți observa în jurul vostru multiple discuții despre totul și nimic. Cuvinte grandioase, replici filozofice, dar nimic practic sau concret. Un aspect bun pentru dezbateri. Mai ales cele despre bani sau despre activități pedagogice/artistice.
BERBEC
Aspectul financiar te poate face să scoţi din buzunar mai mulţi bani decât este cazul, pentru a demonstra ceva. Orgoliul te va face să cheltui nişte bani degeaba.
TAUR
S-ar putea ca discuţiile cu oamenii cei mai dragi să te irite puţin şi să ţi se pară că sunt nişte nedreptăţi. Gândeşte-te că tu, dacă ai fi fost liniştit, nu ai fi reacţionat atât de mult la situaţia respectivă. Întreabă-te de ce ai făcut-o.
GEMENI
În discuţiile tale, se vor strecura foarte multe situaţii din trecut şi vei discuta mai mult despre ce a fost decât ce este şi ce vrei să se întâmple. Ceva nu este rezolvat acolo şi poate îţi dai timp să o faci.
RAC
Cuvintele costă foarte mult şi costă mai ales în momentul în care intri în anumite proiecte cu unii oameni care ţi se pare că sunt foarte puternici, vrei să fii ca ei. Dintr-o frustrare, s-ar putea să cheltuiţi mai mult decât este cazul.
LEU
Nu mai e nimeni ca voi! Dacă ai discuţii cu şeful, fii mai cuminte, mai liniştit, pentru că, altfel, s-ar putea să îl iriţi şi să te irite şi el pe tine. În loc să se rezolve ceva, vei sta într-un ocean de tensiuni.
FECIOARĂ
Ai nevoie de a avea dreptate, de a spune ce e corect şi ce nu. Ţi-e teamă să nu cumva să fii respins, abandonat. Repetaţi un tipar! Aţi făcut-o mulți ani, ştiţi că nu este bine, dar tot repetaţi pe tiparul ăla. Poate vă daţi seama care este soluţia.
Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News