Data publicării:
HAOS la o școală. Părinții au FUGIT să-și ia copiii de la ore, de FRICĂ: "Uitați ce este aici, lume" - VIDEO
Au fost haos total la o școală din Vaslui, acolo unde mai mulți părinți au fugit să își ia copiii de la ore de frică să nu fie testați sau vaccinați pentru COVID-19.
Panica și haosul s-au instalat la o școală din localitatea Murgeni, Vaslui, după ce mai mulți elevi și părinți au răspândit în comună un zvon potrivit căruia copii ar fi urmat să fie testați și vaccinați pentru COVID-19.
Potrivit sursei citate, totul ar fi pornit după ce un elev a chiulit de la ore, însă ar fi fost surprins de către părinți. Pentru a scăpa nepedepsit, elevul le-ar fi spus părinților că în școală se fac teste pentru COVID-19, dar și vaccinuri. Părinții s-au anunțat unii pe alții și au venit să țipe revoltați în fața unității de învățământ, cerând socoteală personalului de la școală, citează vremeanoua.ro.
Poliția a intervenit la fața locului
DSP Vaslui și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui au negat vehement informațiile.
Personalul din instituția de învățământ nu a mai putut face față scandalului, motiv pentru care au chemat și Poliția și abia la venirea echipajelor părinții s-au mai calmat.
"Au speriat copiii!"
„Uitați, în direct, a făcut anti-COVID fără să știe familia copilului. Vă rugăm frumos să dați distribuire. Uitați ce este aici, lume. Au speriat copiii! La scoală speriați copiii! Animalelor! Uitați ce se întâmplă la școala orașului Murgeni. Au terorizat săracii copii la scoală, le-a făcut teste anti-COVID, vaccinare. Copii, doamnă, au fugit plângând acasă. Cum puteți să spuneți ? Sute de copii au fugit din clasă. Vă rugăm frumos sã dați distribuire. Uitați cum fug părintii copiilor când au auzit. Suntem sălbatici că am venit sã ne salvăm copiii? Păi îmi omori tu copilul, îi faci vaccin fără să știu? Le-a fãcut vaccin la copii fără sã fie anunțați părintii. Cum puteți să faceți vaccin la copii, doamnă, ce inimă aveți? Doamnă, dumneavoastră nu sunteți om”, strigă un bărbat la începutul filmării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News