Guvernului României, reacţie după ameninţările lansate de la Moscova
Scenariul lansat de Moscova, potrivit căruia România s-ar pregăti să atace Transnistria, a declanșat o reacție pe măsură din partea Guvernului României.
Guvernul României a reacţionat la afirmaţiile Rusiei privind un eventual ataca al Transnistriei de către ţara noastră
Autorităţile de la Moscova au lansat un scenariu uluitor despre ţara noastră. Televiziunea oficială a armatei ruse susţine că România se pregăteşte să atace Transnistria. Postul TV l-a criticat pe premierul Victor Ponta şi a vorbit despre preşedintele Klaus Iohannis.
Faţă de scenariul imaginat la Moscova, Guvernul României a reacţionat în primă fază prin purtătorul de cuvânt Corneliu Calotă, care a infirmat ipotezele lansate în mass medi rus şi a apreciat că este vorba de o provocare. "Nu știu cum privește premierul, pentru că n-am apucat să-l întreb. Pot spune cum privesc eu la nivelul informațiilor pe care le am. Pot să vă infirm categoric existența unor asemenea ipoteze. E o provocare, probabil. N-are rost să comentăm speculații de presă", a declarat Calotă pentru Digi 24.
Citește și: Rolul strategic al Crimeei. Rusia lui Vladimir Putin, presiuni asupra României. Răspuns din UE
Sursele citate de televiziunea armatei ruse sunt aşa-numiţi analişti militari, dar şi un un jurnalist care trăieşte în Republica Moldova. E vorba de Ernest Vardanian, ziarist pe care, în 2010, militarii transnistreni l-au arestat pentru trădare şi l-au eliberat un an mai târziu.
Ipoteza mediatizată de ruşi vine în acelaşi timp cu un avertisment al vicepreşedintelui Dumei de la Moscova. El spune că Rusia va interveni în cazul unui conflict în Transnistria.
"Nu e în niciun fel în viziunea României și a Guvernului vreun fel de acţiune de acest tip. Prioritatea Guvernului României în legătură cu Moldova e sprijinirea drumului proeuropean al acesteia, consolidarea forțelor politice proeuropene și ajutoare efective pe care oamenii să le simtă și să înțeleagă avantajul de a privi spre Europa", a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News