Data publicării:

Guvernul tocmai a dat liber la creșterile de salarii pentru bugetari

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
foto gov.ro
foto gov.ro

Vorbim despre ordonanțe ale austerității, dar, la stat, s-a dat la creșterile de salarii. 

Măsura vine în condițiile în care Guvernul este în plină campanie de reechilibrare a bugetului și pregătește o OUG cu măsuri de austeritate, în timp ce negociază cu CE un deficit bugetar mai mare.

Ordonatorii de credite (de la ministere și autorități locale până la companii) vor putea să depășească limitele de cheltuieli cu personalul fără a mai respecta măsurile de echilibrare prevăzute de Legea 69/2010, a responsabilității fiscale, modificată chiar în 2023. Așa reiese din Ordonanța 32, adoptată de Guvern în 24 august anul acesta, adică săptămâna trecută, conform Economica

„Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (3) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, se autorizează Ministerul Finanţelor să aprobe modificarea prevederilor trimestriale ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, la titlul „Cheltuieli de personal”, fără îndeplinirea condiţionalităţii prevăzute la alin. (4) și (5) ale aceluiaşi articol.”, arată unicul articol al documentului citat.

Dacă nu vor mai trebui respectate alineatele citate mai sus, se vor putea depăși sumele alocate pentru cheltuieli cu personalul fără a mai lua măsuri ulterioare de echilibrare. Alin 3 al art 18 din legea responsabilității fiscal bugetare se referă la situațiile în care ordonatorul de credite (de la minister sau autoritate locală până la companii de stat) nu se încadrează în limita trimestrială pentru cheltuieli de personal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel