Guvernul, decizii despre proiectele pentru Summitul celor 3 Mări
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, proiectele din domeniile digital, transporturi şi energie, care vor fi promovate la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, ce va avea loc la Bucureşti, pe 17 şi 18 septembrie.
'Au fost adoptate trei memorandumuri în legătură cu Iniţiativa celor 3 Mări, mai multe proiecte pe care le va propune România. (...) Au fost aprobate (...) proiecte din domeniul digital, transporturi şi energie, care vor intra pe lista proiectelor prioritare ale României', a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria. Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, în domeniul digital, vor fi promovate trei proiecte de interconectare pe care România le va propune în cadrul reuniunii.
Sistem de monitorizare a apelor
'Este vorba, în primul rând, despre crearea unei platforme digitale inteligente pentru monitorizarea în timp real a apelor din bazinele hidrografice aflate în regiunea Iniţiativei celor 3 Mări, care va oferi posibilitatea monitorizării factorilor de poluare, dar şi de efectuare a unor analize de risc. Un al doilea proiect vizează crearea unei platforme digitale inteligente pentru tranzacţionarea serviciilor de transport şi logistică, iar a treia propunere a României se referă la definirea şi dezvoltarea unei foi de parcurs către un sector energetic digitalizat şi sustenabil şi crearea unei platforme digitale în domeniul stocării energiei', a arătat Nelu Barbu.
Modernizare căi ferate
El a precizat că în domeniul transporturilor sunt două proiecte pe care le propune România: proiectul FAIRway Danube, care are ca obiectiv general implementarea Master Planului pentru Reabilitarea şi Întreţinerea Şenalului Dunării şi Afluenţilor săi Navigabili, elaborat în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării; proiectul RAIL 2 SEA - 'Modernizarea şi dezvoltarea rutei feroviare Gdansk - Constanţa', care are ca obiectiv principal modernizarea unor coridoare feroviare atât pentru utilizarea comercială, cât şi pentru transportul rapid al forţelor şi echipamentelor militare pe teritoriul României, cu o lungime totală de 3.663 km.
Dezvoltarea sistemului de transport de gaze
'La capitolul energie, proiectul propus - dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria (BRUA, faza 1 şi 2), amplificarea coridorului bidirecţional de transport gaze natural Bulgaria - România - Ungaria - Austria (faza 3 a BRUA) şi dezvoltarea pe teritoriul României a Coridorului sudic de Transport pentru gazele naturale de la ţărmul Mării Negre (de la Marea Neagră la Podişor)', a spus Nelu Barbu. Potrivit acestuia, prin implementarea proiectului BRUA - faza 1 şi 2 - se creează posibilitatea transportului de volume de gaze din zona Mării Caspice de la graniţa de sud a României şi mai departe prin coridorul creat până la graniţa de Nord - Vest a României cu Ungaria, pe direcţia Podişor-Recaş-Horia. 'Faza 3 a proiectului BRUA are în vedere preluarea volumelor suplimentare de gaze naturale disponibile la ţărmul Mării Negre, cele ce nu vor putea fi preluate de culoarul dezvoltat de BRUA 1 şi culoarul dezvoltat de BRUA 2', a mai afirmat Nelu Barbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News