Guvernul va promova în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori, considerând că economia nu poate suporta la acest moment o creştere salarială de 50%.
Premierul Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de joi a Guvernului, că proiectul de act normativ a fost discutat în primă lectură şi va fi transmis Consiliului Economic şi Social, informează Mediafax.
"Astăzi nu ne permitem să plătim majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. Ar fi ideal şi de dorit, dar ar crea riscul compromiterii stabilităţii financiare", a spus Boc.
El a arătat că, din cauza unor practici judiciare neuniforme, unii profesori au dreptul la o majorare salarială cu 50%, iar alţii la o creştere mai mică, motiv pentru care este nevoie de un act normativ care să reglementeze unitar acest sistem de salarizare.
Surse oficiale au declarat că Executivul ia în calcul angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind uniformizarea salarizării în învăţământ pe considerentul că asupra acestor drepturi salariale nu se poate interveni prin ordonanţă de urgenţă, după ce CC a declarat neconstituţional un act similar Guvernului Tăriceanu.
La sfârşitul anului 2008, Guvernul Tăriceanu a emis o ordonanţă de urgenţă care amâna termenul de intrare în vigoare a Legii de majorare a salariilor în învăţământ cu 50% şi stabilea un nivel de majorare de 17%. Actul normativ a fost însă declarat drept neconstituţional la Curtea Constituţională, cu argumentul că amânarea creşterii salariilor profesorilor afectează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la muncă, la protecţia socială a muncii şi la un nivel de trai decent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!