Guvernul a decis, miercuri, desfiinţarea unui număr total de 4.927 posturi din Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), dintre care 1.200 ocupate, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
Numărul total de posturi ANAF a scăzut astfel de la 34.027 locuri la 29.100 angajaţi, infomrează Mediafax.
Alte locuri au fost desfiinţate desfiinţarea la Autoritatea Naţională a Vămilor (1.427 posturi, dintre care 600 ocupate) şi Garda Financiară (713 posturi, dintre care 300 ocupate).
Personalul Autorităţii Naţionale a Vămilor va fi limitat de la maximum 4.586 de posturi la 3.159 de posturi, ceea ce înseamnă o reducere cu 31%.
În acelaşi timp, structura Gărzii Financiare va avea cel mult 1.092 de posturi, comparativ cu 1.805 în prezent, reprezentând o tăiere de personal de aproape 40%.
Astfel, numărul de posturi cumulate de la cele două instituţii va fi redus cu o treime.
La nivelul direcţiilor de finanţe teritoriale vor fi desfiinţate 2.787 posturi, dintre care 300 ocupate, precum şi 550 posturi de conducere.
Comisarul general al Gărzii Financiare va fi ajutat în activitatea de conducere de doi comisari generali adjuncţi, aceştia având calitatea de funcţionari publici de conducere. Astfel, din structura de conducere va dispărea postul de comisar general prim-adjunct, precum şi o poziţie de comisar general adjunct.
Vor fi desfiinţate şi 150 de administraţii financiare la nivel de oraşe şi comune, reprezentând mai mult de o treime din cele 424 de unităţi existente în prezent.
Potrivit şefului ANAF, Sorin Blejnar, administraţiile financiare care vor fi desfiinţate însumează 35% din personalul total, respectiv 2.108 angajaţi, dar colectează doar 2,5% venituri.
Guvernul a decis totodată înfiinţarea departamentului care va verifica persoanele fizice cu mari averi şi a suplimentat organigrama direcţiei pentru mari contribuabili cu 300 posturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Germania anulează spațiul Schengen. Knaus avertizează că nici Franța sau Austria n-au reușit nimic cu asta
- Un neamț a vizitat toate țările Europei și a făcut un top al celor mai frumoase destinații. Ce a spus despre România
- Ce aduce Sezonul Balanței pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Alertă meteo generală până luni, 15 - 16 septembrie 2024: Plouă însemnat cantitativ. Harta ANM
- Comuna din România cu doar 4 sate și 200 de locuitori, dar cu funcționari cât nu-i poate duce! ”Comunitatea foarte mică nu are buget să-i susțină”
- BANCUL ZILEI: Parteneriat între amanți
- MAE, alertă de călătorie în trei state europene. Avertisment de precipitații extreme și inundații
- MAE, alertă de călătorie pentru o nouă țară europeană
- Analiză șoc: Partidele au cei mai buni candidați la prezidențiale, cu excepția unuia
- Adrian Năstase regretă că nu a povestit "episodul în care s-au aruncat grenade", în lupta cu Traian Băsescu