Decizia se aplică începând cu anul școlar 2016-2017 și a fost adoptată prin Ordonanță de Urgență. Ea este cuprinsă în măsura "Copii sănătoși la grădiniță" a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, aprobat prin Memorandum la 19 iulie 2016.
"Prin extinderea grupului-țintă al acestui program la preșcolari, Executivul încurajează consumul de fructe proaspete de către copii, pentru conștientizarea de către aceștia a beneficiilor unei alimentații sănătoase bazată pe consumul de fructe proaspete. Pe termen lung, implementarea acestui program, la o vârstă la care se formează obiceiurile alimentare, poate contribui la reducerea cheltuielilor destinate diferitelor afecțiuni cauzate de o alimentație nesănătoasă.
Pe de altă parte, măsura elimină inechitățile și discriminarea dintre preșcolari și școlarii care urmează cursuri în aceleași unități de învățământ. Programul este destinat tuturor copiilor din grupul țintă, indiferent de statutul social.
Extinderea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete reprezintă totodată o oportunitate pentru sectorul românesc de fructe în diversificarea și dezvoltarea activităților de producție și comercializare", se precizează în comunicatul citat.
Citește și: Cioloș, cuvinte emoționante despre profesorii din România
Fondurile necesare extinderii programului către preșcolari, pentru anul școlar 2016-2017, sunt în valoare de aproximativ 13 milioane lei, reprezentând efort financiar exclusiv al bugetului de stat. În anul școlar 2016-2017, numărul total al preșcolarilor din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore este de 347.908, iar limita valorii zilnice este de 0,37 lei/preșcolar. Limita valorică cuprinde prețul integral de achiziție a fructelor proaspete, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz.
Fructele proaspete distribuite elevilor/preșcolarilor, perioada și frecvența distribuției, limita valorii zilnice pe elev/preșcolar, precum și fondurile necesare pentru distribuție sunt stabilite și actualizate anual prin Hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția prețurilor și a tarifelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"