Data publicării:

Guvern: AM POSDRU și POS CCE au trecut la Ministerul Fondurilor Europene

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Guvernul a luat, miercuri,  o decizie care era de mult așteptată în mediul de afaceri. Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE) și Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - POSDRU au fost trecute în subordinea ministrului Eugen Teodorovici, la Ministerului Fondurilor Europene.

În ședința de Guvern de miercuri, Executivul a decis trecerea POS CCE, de la Ministerul Economiei, și a AM POSDRU, de la Ministerul Muncii, în subordinea ministrului Eugen Teodorovici la Ministerului Fondurilor Europene.

Faptul că cele două organisme, vitale pentru motorul economiei, trebuiau să treacă de mult sub coordonarea unui singur minister era și în atenția Comisiei Europene care își dăduse și avizul în cursul anului trecut.

De remarcat că într-o  singură zi, pe 20 februarie, România a încasat peste 830 milioane de euro de la Comisia Europeana, suma solicitata spre rambursare în anul 2013.

„Încasarea sumei de peste 830 milioane de euro într-o singură zi reprezintă un record absolut în istoria atragerii fondurilor structurale şi de coeziune de către România. Aceasta, în condiţiile în care sumele încasate în fiecare dintre anii 2009, 2010 şi 2011 au fost mai mici decât cea încasată joi, 20 februarie”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 33,47% la data de 30 decembrie 2013, a anunţat Ministerul Fondurilor Europene.

 "Rata de absorbţie curentă este de patru ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012, când era de doar 8,53%. Suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 6,43 miliarde de euro, la data de 30 decembrie 2013. În perioada 1 ianuarie – 30 decembrie 2013 a fost solicitată Comisiei Europene rambursarea a peste 3,56 miliarde de euro, sumă mai mare decât cea cerută în întreaga perioadă 2007-2012", se arăta într-un comunicat de la Ministerul Fondurilor Europene.

 La 30 decembrie 2013, rata sumelor rambursate României de către Comisia Europeană era de 26,49%. România a încasat 5,09 miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune alocate în actuala perioadă de programare. Valoarea fondurilor rambursate României în 2013 depăşeşte 2,88 miliarde de euro, sumă mai mare decât cea încasată în toţi anii din perioada 2007-2012.

În primele zece luni din 2013 România a înregistrat cea mai mare creştere a sumelor rambursate de Comisia Europeană tuturor statelor membre: valoarea fondurilor structurale şi de coeziune încasate de ţara noastră a fost cu 115% mai mare decât în perioada 2007-2012. La data de 30 decembrie a.c., Comisia Europeană avea de rambursat României o sumă de peste 1,34 miliarde de euro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel