Guido Reil, europarlamentarul care spunea că România e Vestul Sălbatic, fascinat după ce a ajuns în țara noastră: "Mulți au o opinie eronată despre România"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
Guido Reil, europarlamentarul care a spus despre România că este Vestul Sălbatic pare că și-a schimbat părerea despre țara noastră. Acesta se află în România în aceste zile, la invitația parlamentarului Natalia Intotero. 

Guido Reil a fost invitat de Natalia Intotero să viziteze România. Intotero spune că s-a simțit întristată când l-a auzit vorbind de rău despre România și era convinsă că acesta nu ne-a vizitat țara. 

"Suntem la cota 1800, la Straja. Eu sper să-i fi schimbat concepția și toate gândurile sale despre România, despre poporul român. Până acum au fost foarte încântați de tot ce au văzut, de toți oamenii pe care i-au întâlnit și m-aș bucura din tot sufletul ca la sfârșitul acestei deplasări prin județul Hunedoara să așteptăm o părere bună a dânsului. Eu îmi iubesc foarte mult țara și m-am simțit tristă în momentul în care am auzit acele declarații și m-am gândit ce ar trebui să fac. După aproximativ o săptămână i-am adresat o invitație de a veni în România, de a descoperi județul din care provin, pentru că la rândul său, dânsul provine dintr-o zonă foarte asemănătoare cu județul nostru, dintr-o fostă zonă minieră din Germania. Gândindu-mă că reușesc să-i prezint România așa cum este ea, România reală, vă spun sincer că inițial nu m-am așteptat să-mi accepte invitația, dar am primit răspunsul după aproximativ două zile. Mi-a zis că 'da', îmi mulțumește pentru invitație și că intenționează să vină în România," a spus Natalia Intotero.

Guido Reil a cerut să se fotografieze în ie românească

Reil a primit cadou o ie pe care a îmbrăcat-o și a cerut să fie fotografiat. 

"I-am făcut cadou o ie pentru că este piesa vestimentară a costumului popular pe care eu îl iubesc foarte mult și ori de câte ori am avut ocazia am îmbrăcat-o și o voi îmbrăca cu mare drag și am fost foarte bucuroasă că de Ziua Națională ia noastră dragă a devenit patrimoniu UNESCO și m-am gândit că este cel mai potrivit cadou. De îndată ce a văzut ia, a spus că ar vrea să facem o fotografie cu ia, să o și îmbrace. E fascinat de ceea ce a văzut. De 1 Decembrie ne-am dus la Biserica Monument Istoric de la Țebea, la mormântul lui Avram Iancu, apoi a vizitat Muzeul Aurului, a avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean la care a participat și stafful domniei sale. 

Foarte mulți cetățeni străini au o opinie eronată despre România și asta pentru că nu au fost încurajați să vină în România. Eu cred și i-am spus și domniei sale că fiecare europarlamentar, într-un mandat, ar trebui să viziteze de cel puțin două ori fiecare stat membru pentru a se convinge cu ochii săi despre țară, despre oameni, fără să ia decizii din scaun de la Bruxelles. Eu i-am adresat invitația, dânsul și-a suportat cheltuielile de transport, cheltuielile de cazare, urmând ca toate celelalte cheltuieli să le suport eu," a mai spus Natalia Intotero la Antena 3. 

Ce spunea Guido Reil despre România la începutul lunii noiembrie

Guido Reil spunea despre România că este Vestul Sălbatic al Europei și că în Ucraina a văzut infrastructură mult mai bună decât în țara noastră. 

"Vreau să fiu prietenos când spun că România este Vestul Sălbatic al Europei. În Ucraina am văzut o infrastructură mult mai bună decât în România. Nu avem nevoie de România şi de Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen", a afirmat Reil la începutul lunii noiembrie. 

Europarlamentarul PSD Dan Nica a transmis la scurt timp după momentul acela, o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, prin care critică decizia acesteia de a nu sancţiona "insulta" la adresa României din partea unui eurodeputat în cadrul dezbaterii privind aderarea la spaţiul Schengen.

Dan Nica a subliniat că toţi deputaţii europeni ar trebui să respecte Codul de conduită, iar în caz contrar ar trebui luate măsuri, inclusiv sancţiuni în conformitate cu articolul 176 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel