Mircea Sandu va pleca din fruntea FRF după alegerile din luna martie, însă va ocupa în continuare funcția de președinte de onoare al Federației. Nașu' va primi din partea FRF o rentă viageră uriașă pentru tot restul vieții, scrie Lui Mircea Sandu i se pregătește un ultim cadou ca preşedinte al Federației Române de Fotbal: instituirea pe viaţă a unui venit lunar din fondurile instituției. Este vorba despre o rentă viageră lunară în valoare de aproximativ 5.000 de euro, cu 1.000 de euro mai puţin decât salariul de președinte al FRF pe care îl încasează în prezent Mircea Sandu, mai arată sursa citată.
Iar mutarea, scrie gsp.ro, se coace pentru Adunarea Generală din 5 martie, când va fi nevoie de o simplă propunere în sală pentru a se supune la vot această decizie.
"Oricum, s-a discutat într-un Comitet Executiv de anul trecut ca viitorul preşedinte de onoare, adică Mircea Sandu, să fie şi remunerat", informează un membru al Comitetului Executiv.
+ 5.300 de euro de la UEFA = peste 10.000 pe lună
Nașu' va încasa pentru tot restul vieții alţi 5.300 de euro lunar din partea UEFA, pentru statutul de membru în Comitetul Executiv al forului continental. Cu alte cuvinte, începând cu luna aprilie 2014 - când va pleca din fruntea FRF, Mircea Sandu ar urma să aibe asigurat pentru toată viața un venit de peste 10.000 de euro pe lună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol