Grupul auto chinez BAIC cumpără 5% din Daimler şi devine al treilea mare acţionar al companiei germane
Grupul auto chinez BAIC a anunţat marţi achiziţionarea unei participaţii de 5% la producătorul auto german Daimler AG, transmit DPA şi Reuters.
În urma tranzacţiei BAIC devine al treilea mare acţionar al companiei germane, după grupul chinez Geely şi Fondul Suveran de Investiţii din Kuweit.
Daimler, care din 2003 deţine o participaţie de 10% în BAIC Motor (subsidiara grupului chinez listată la Bursa de la Hong Kong), a salutat investiţia.
"Această măsură consolidează sprijinul nostru puternic pentru strategia şi conducerea Daimler", a afirmat preşedintele BAIC, Heyi Xu.
Reprezentanţii Geely nu au comentat informaţiile privind achiziţia BAIC.
Reglementările privind preluările din Germania permit unui cumpărător să achiziţioneze o participaţie de până la 3% fără a informa autorităţile de supervizare.
Încă din 2015, BAIC a indicat că este interesat de achiziţionarea unei participaţii la Daimler şi şi-a extins eforturile după ce Li Shufu, preşedintele producătorului auto rival chinez Zhejiang Geely Holding Group, a cumpărat 9,69% din Daimler, în 2018, devenind cel mai mare acţionar al grupului german. Geely a anunţat că vrea o alianţă cu Daimler, care dezvoltă vehicule electrice şi autonome, pentru a răspunde provocărilor venite de la noile rivale, cum ar fi Tesla şi Uber.
Daimler a vândut anul trecut 653.000 de maşini în China, cea mai mare piaţă a sa la nivel global.
În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News