Grindeanu, interimar la Agricultură. Chirieac: Se consideră mai competent decât Guvernele din centrul şi estul Europei/ Guşă: Nu avem decât politruci speriaţi
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost propus de premierul Nicolae Ciucă pentru a prelua interimatul la Ministerul Agriculturii. 

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis, vineri, președintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, informează Guvernul.

Prin același document s-a luat act de demisia ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Adrian Chesnoiu anunța că demisionează de la Ministerul Agriculturii și se autosuspendă din PSD. El cerea vot pentru ridicarea imunității parlamentare: „Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”.

DNA a anunțat joi că a transmis procurorului general al PICCJ referatul în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, deputat în Parlamentul României.

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre acest lucru în emisiunea Deferiţi Mass-Media de la DC NEWS TV. 

"Cine să aducă profesioniştii? Grindeanu a preluat şi portofoliul de la Agricultură. Oricum, omul, pe persoană fizică, se consideră mai competent decât Guvernele din tot centrul şi estul Europei. Ăştia care sunt acum, fiecare crede despre el că este alfa şi omega. Nu au un aparat propriu de evaluare corectă a situaţiei. De vină sunt alţii, nu sunt ei de vină niciodată", a punctat Bogdan Chirieac. 

Guşă: Nu avem decât politruci speriaţi

"Probabil că dacă s-ar face o inversiune la nivelul partidelor, o parte dintre primarii gospodari, şi nu sunt puţini, ar putea să ia frontul deciziei... Dacă în locul lui Ciucă, să spunem, ar veni Bolojan sau Boc, un tip aplicat, cu rezultate, mai pragmatic, un om care a performat în administraţia locală sau regională fără să aibă probleme de furt, cum sunt toţi ăştia, ar fi buni de lideri.

Inclusiv la PSD. Să găsească un preşedinte de CJ să îl aducă în frunte. Nu ştiu, Radu Moldovan de la Bistriţa Năsăud. Am zis unul! A făcut din judeţul ăla în ultimii 12 ani ceva senzaţional. Oameni aplicaţi! Şi atunci am avea o speranţă. Un om aplicat, care are expertiză, are respect la rândul său pentru expertiză. 

Un Bolojan dacă vine în vârful unui partid sau în vârful unui Guvern, ce va face, având respect pentru expertiză? Va aduce alţi oameni cu expertiză. Că unul care are respect pentru expertiză, îşi scoate pălăria în faţa altuia care poate e mai bun decât el. Noi nu avem decât politruci care sunt speriaţi de oamenii cu expertiză. Se sperie, fug...", a precizat şi Cozmin Guşă. 

Vâlcu: Ai pus degetul pe rană

Şi jurnalistul Val Vâlcu a avut o remarcă interesantă. 

"Ai pus degetul pe rană, punctul pe i. Cum a ajuns, ce făcuse Grindeanu, care era într-un judeţ cu rezultate slabe din punct de vedere politic, nu construise podul lui Apolodor peste Dunăre, premierul lui Dragnea? Cum se face miracolul ăsta? Şi acum vicepremierul lui Ciolacu! În vreme ce zeci de alţi primari PSD sau lideri locali PSD cu rezultate nici nu sunt văzuţi la culoare... Nu că e slab, dar a ajuns premier fără să aibă nimic în spate", a declarat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel