Data publicării:

Grevă naţională. Sindicatele, acțiune comună de protest, în Franța

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp
Grevă naţională. Sindicatele, acțiune comună de protest, în Franța
Grevă naţională. Sindicatele, acțiune comună de protest, în Franța

Proteste la nivel național sunt așteptate din partea sindicaliştilor şi 'vestelor galbene', în toată Franța.

O 'grevă naţională de 24 de ore' este organizată de Sindicatul Confederaţiei Generale a Muncii (CGT). De asemenea, sunt prevăzute manifestaţii pentru a cere creşteri de salarii, justiţie fiscală şi 'libertate de a manifesta', acţiuni la care vor participa 'veste galbene' şi partide de stânga, informează AFP, care se întreabă dacă aceasta este o dovadă a 'convergenţei în Franţa'.

'Demonstraţii galbene şi roşii vor avea loc în circa 30 de departamente', a dat asigurări duminică secretarul general al CGT din Franţa, Philippe Martinez. Peste 160 de manifestaţii sunt prevăzute şi au fost depuse preavize de grevă, în special în domeniul funcţionarilor publici şi al transporturilor publice. Mişcarea a debutat în noaptea de luni spre marţi în piaţa internaţională de alimentaţie din Rungis, la periferia Parisului. Circa 200-300 de 'veste galbene' şi manifestanţi care agitau drapele ale CGT au blocat una dintre cele patru intrări în această gigantică piaţă en gros.

Citește și: Proteste 'vestele galbene'. Folosire gloanțe de cauciuc, decizia instanței franceze

Mișcare comună susținută de sindicate

În ultimele zile, persoane care se revendicau din mişcarea 'vestelor galbene' şi-au sporit pe Twitter apelurile de raliere la iniţiativa CGT, printre acestea fiind şi Eric Drouet, una dintre personalităţile mişcării. Problema afluenţei lor marţea aceasta rămâne totodată deschisă, deoarece până acum, în afară de câteva iniţiative comune foarte rare, în special la Toulouse (sud-est) sau în capitala franceză, convergenţele dintre cele două mişcări nu au prea reuşit.

Mişcarea comună este susţinută şi de alte sindicate franceze, însă GFDT, principalul sindicat francez alături de CGT, a refuzat să se ralieze mobilizării. Ca o coincidenţă, tot marţi urmează să fie votată în Parlamentul francez legea 'anti-spărgători', care le oferă prefecţilor posibilitatea de a interzice manifestaţiile, demers puternic criticat de sindicate, notează sursa citată.

Citește și: Omul lui Le Pen: Macron, pe cale de a diviza Franța

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel