Greșeală recunoscută în Arsenal - Brentford. Arbitrii admit că au suflat victoria tunarilor
Arbitrii englezi recunosc că au greșit în meciul Arsenal - Brentford, privând liderul din Premier League de o victorie.
Organismul care reprezintă arbitrii profesionişti englezi (PGMOL) a recunoscut duminică, într-un comunicat, că două erori au fost comise de către arbitrajul video (VAR) în detrimentul echipelor Arsenal Londra, liderul campionatului de fotbal al Angliei, şi Brighton, sâmbătă, în cursul etapei a 23-a din Premier League, conform Agerpres.
Principalul responsabil al arbitrajului englez, Howard Webb, "a contactat cluburile Arsenal şi Brighton pentru a recunoaşte şi explica erorile semnificative în procesul de utilizare a VAR în meciurile respective", a scris PGMOL.
Erori umane
"Ambele incidente se datorează unor erori umane", a adăugat organismul, fără a intra în detalii.
Un purtător de cuvânt al PGMOL a explicat pentru publicaţia Mail on Sunday că VAR-ul nu a verificat o posibilă poziţie de ofsaid a pasatorului decisiv la golul egalizator înscris de Brentford în partida cu Arsenal de la Londra (1-1), care ar fi dus la anularea golului oaspeţilor.
Consecinţa directă a acestei erori este că Arsenal are doar şase puncte avans, în loc de opt, faţă de ocupanta locului secund în clasament, Manchester City, înaintea meciului pe care campioana en titre urmează să-l dispute duminică împotriva formaţiei Aston Villa.
Derby-ul pentru primul loc, miercurea aceasta
Arsenal şi Mancheser City se vor înfrunta miercuri, pe Emirates Stadium, în marele derby al campionatului Angliei.
În ceea ce priveşte clubul Brighton, acesta a confirmat într-un comunicat că PGMOL şi-a cerut scuze pentru anularea unui gol al ecuadorianului Pervis Estupinan împotriva formaţiei Crystal Palace (1-1), pe motiv de ofsaid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News